Iranul a dat startul ceremoniilor funerare dedicate fostului lider suprem Ali Khamenei. Autoritățile estimează o participare fără precedent, de până la 20 de milioane de persoane.
Încă din primele ore ale dimineții, zeci de mii de persoane au început să se adune în curtea Marii Mosalla din Teheran pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care a condus Iranul timp de aproape patru decenii, transmite Gandul.
Programul funeraliilor lui Ali Khamenei: șase zile de ceremonii între Iran și Irak
Autoritățile de la Teheran au stabilit un program amplu pentru funeraliile fostului lider suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. Ceremoniile se vor desfășura între 4 și 9 iulie, în mai multe orașe din Iran și Irak, și vor include procesiuni funerare, rugăciuni religioase și ceremonii oficiale la unele dintre cele mai importante locuri sfinte ale islamului șiit.
Cine participă la funeraliile lui Ali Khamenei. Lista liderilor prezenți la Teheran
Funeraliile fostului lider suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, au devenit nu doar un moment de reculegere națională, ci și un eveniment cu o puternică încărcătură diplomatică. La Teheran sunt prezenți cei mai importanți lideri politici și religioși ai Republicii Islamice, alături de delegații oficiale din mai multe state aliate sau partenere ale Iranului.
Printre oficialii iranieni care participă la funeraliile lui Ali Khamenei se numără unele dintre cele mai influente figuri ale scenei politice de la Teheran.
Un steag cu mesajul „Ucideți-l pe Trump”, afișat la funeraliile lui Ali Khamenei
Ceremoniile funerare dedicate fostului lider suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, au fost marcate de un nou moment controversat.
În timpul manifestațiilor organizate la Teheran, un participant a arborat un steag pe care era inscripționat mesajul „Kill Trump” („Ucideți-l pe Trump”), atrăgând atenția asupra tensiunilor care continuă să domine relațiile dintre Iran și Statele Unite

Mulțimea de la înmormântarea lui Khamenei scandează lozinci de răzbunare: „Îl vom ucide pe cel care l-a ucis pe Imamul nostru”
Participanții la înmormântarea fostului lider suprem al Iranului, Ali Khamenei, sunt auziți scandând: „Sloganul nostru este un singur cuvânt: Răzbunare, răzbunare” și „Îl vom ucide, îl vom ucide pe cel care l-a ucis pe Imamul nostru”.
Totodată, mulțimea imensă de susținători ai guvernului a scandat „Moarte Americii! Moarte Israelului!”

