Președinta Maia Sandu spune că Anastasia Taburceanu, verișoara sa, ar trebui să întoarcă banii încasați de la MoldATSA, pentru că acest lucru ar fi „moral corect”. Despre o eventuală răspundere penală sau administrativă, șefa statului a pasat mingea către instituțiile care trebuie să investigheze cazul.

Întrebată de ce se vorbește doar despre returnarea banilor, dar nu și despre sancțiuni, în cazul în care plățile au fost ilegale sau abuzive, Sandu a spus că sunt „două lucruri diferite”.

„Există instituții care au responsabilitate să ancheteze situația de la Moldatsa, să stabilească cine se face vinovat că s-au oferit asemenea salarii, dacă a existat bază legală sau nu…Eu am spus ce trebuie să se întâmple din punctul meu de vedere, să se întoarcă banii, pentru că vorbim aici despre etica comportamentului”.

Șefa statului spune că instituțiile abilitate trebuie să ancheteze situația de la MoldATSA și să stabilească dacă plățile au fost legale, cine le-a aprobat și dacă trebuie aplicate sancțiuni.

„Dacă a greșit angajatorul, și cu siguranță că sunt întrebări la angajator, dacă a greșit angajatul, să fie sancționat angajatul conform legii”, a spus Sandu.

Scandalul MoldATSA a izbucnit după apariția informațiilor despre angajări și plăți controversate în cadrul întreprinderii de stat. În spațiul public au fost ridicate semne de întrebare inclusiv privind contractele și sumele încasate de Anastasia Taburceanu.

Anastasia Taburceanu, ar fi ridicat în 2026, la MoldATSA, peste 120 de mii de lei pe lună.