În urma unui atac cu drone ucrainene, un terminal petrolier din Sankt Petersburg a luat foc. Aproximativ 400 de drone au vizat 18 regiuni ale Rusiei și Crimeea anexată.

În oraș s-au auzit explozii și au fost observate coloane de fum. Arde Terminalul Petrolier din Sankt Petersburg, situat în raionul Kirovski. Un incendiu de proporții s-a produs acolo și după atacul din 3 iunie, chiar în ziua deschiderii Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, transmite Meduza.io.

Terminalul se află în imediata apropiere a Marelui Port din Sankt Petersburg și este folosit pentru transbordarea petrolului și a produselor petroliere între transportul feroviar, conducte și cel maritim.

Guvernatorul orașului, Aleksandr Beglov, a confirmat că Sankt Petersburg a fost ținta unui atac masiv cu drone. Acesta nu a oferit detalii despre consecințele loviturilor, dar i-a avertizat pe locuitori că pot apărea probleme cu internetul mobil și le-a recomandat să nu iasă din case.

Guvernatorul regiunii Leningrad, Aleksandr Drozdenko, a anunțat că 67 de drone ucrainene au fost doborâte deasupra regiunii. Fragmente ale acestora au căzut în apropierea portului Vîsoțk.

Ministerul rus al Apărării susține că, în noaptea de 4 iulie, sistemele de apărare antiaeriană au interceptat și distrus 389 de drone ucrainene deasupra a 18 regiuni ale Rusiei, Crimeii anexate, precum și deasupra Mării Azov și Mării Negre.