Comisia Europeană a lansat joi un program de finanțare în valoare de 10 miliarde de euro destinat construirii a șapte „gigafabrici” de inteligență artificială (AI), într-un demers prin care Uniunea Europeană încearcă să își consolideze autonomia tehnologică.

Executivul european estimează că fondurile publice vor atrage încă aproximativ 20 de miliarde de euro din partea investitorilor privați, ceea ce ar ridica valoarea totală a programului la aproape 30 de miliarde de euro, transmite Mediafax.

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene responsabilă de suveranitatea tehnologică, Henna Virkkunen, a declarat că accesul la o capacitate de calcul de foarte mare performanță a devenit o necesitate strategică, în condițiile în care dezvoltarea inteligenței artificiale se accelerează la nivel mondial.

Centre de date de patru ori mai puternice

Comisia a lansat apelul pentru companiile interesate să construiască noile facilități, fiecare dintre acestea urmând să fie echipată cu cel puțin 100.000 de cipuri AI de ultimă generație.Potrivit instituției europene, aceste centre de date vor avea o putere de procesare de aproximativ patru ori mai mare decât infrastructura AI existentă în prezent în Uniunea Europeană.

În prezent, blocul comunitar dispune de o rețea formată din 19 centre de date dedicate inteligenței artificiale, iar odată cu operaționalizarea celor șapte gigafabrici, capacitatea totală de calcul a Uniunii ar urma să se dubleze.

Europa încearcă să reducă dependența de tehnologiile străine

Programul face parte din strategia UE de consolidare a suveranității tehnologice, în contextul în care liderii europeni și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea privind dependența de infrastructura și serviciile furnizate de companii din afara Uniunii.

Potrivit unor evaluări citate de Comisia Europeană, Statele Unite domină investițiile private în domeniul inteligenței artificiale, în timp ce China beneficiază de o capacitate energetică mult mai mare pentru alimentarea centrelor de date.

Un raport prezentat Parlamentului European în luna iunie arată că Europa produce doar o parte redusă din componentele necesare construirii centrelor de date, iar costul energiei electrice este de două până la trei ori mai ridicat decât în SUA și China. Totodată, primii cinci furnizori de servicii cloud utilizați în Uniunea Europeană sunt companii americane, ceea ce ridică probleme privind autonomia digitală și securitatea datelor.