Armata SUA se confruntă cu un deficit „mai mult decât critic” de interceptoare Patriot în Europa, pe fondul consumului masiv de rachete în războiul cu Iranul. Situația ridică semne de întrebare privind capacitatea NATO de a răspunde unui eventual atac rusesc cu rachete balistice, au declarat pentru Associated Press un oficial american din domeniul apărării și un reprezentant NATO.

Potrivit oficialului american, cel mai grav deficit vizează tocmai interceptoarele Patriot, capabile să doboare rachetele balistice rusești de mare viteză. Acesta a avertizat că, în cazul unui atac susținut asupra unor obiective militare sau energetice din Europa, NATO ar putea ajunge într-o situație asemănătoare cu cea a Ucrainei, unde sistemele Patriot sunt insuficiente.

AP scrie că o parte din stocurile americane aflate în Europa au fost mutate în Orientul Mijlociu, unde SUA și aliații din Golf au folosit un număr mare de interceptoare pentru a respinge atacurile iraniene cu drone și rachete.

Potrivit unei estimări a Center for Strategic and International Studies, războiul cu Iranul ar fi consumat aproximativ 65% din stocul american de interceptoare Patriot, adică circa 1.500 din cele aproximativ 2.330 de rachete disponibile. În acest an ar urma să fie produse aproximativ 600 de rachete, iar obiectivul este atingerea unei capacități de 2.000 de unități anual până în 2030.

Situația este complicată și de faptul că Ucraina continuă să solicite noi sisteme și interceptoare Patriot pentru a se apăra de atacurile rusești. Washingtonul a furnizat deja sute de astfel de rachete Kievului de la începutul războiului.

NATO respinge însă evaluarea potrivit căreia stocurile ar fi ajuns la un nivel „mai mult decât critic”. Un purtător de cuvânt militar al Alianței a declarat că NATO dispune de suficiente mijloace de apărare aeriană atât pentru propria protecție, cât și pentru a continua sprijinul acordat Ucrainei. Pentagonul a calificat, la rândul său, informațiile despre un deficit de muniții drept „false”.

Prima fabrică europeană destinată producției de rachete Patriot urmează să fie deschisă în Germania în septembrie, iar primele livrări sunt așteptate anul viitor. Printre statele care au deja comenzi se numără Germania, Țările de Jos, România și Spania.