Ministrul spaniol de Interne Fernando Grande Marlaska a declarat marți că reuniunea JAI a fost „constructivă”, iar statele membre au recunoscut reacția „imediată și eficientă” a autorităților spaniole. Conferința a fost convocată ca urmare a crizei de migrație din Ceuta.

Fernando Grande Marlaska, ministrul de Interne de la Madrid, a declarat marți că reuniunea extraordinară a miniștrilor din Uniunea Europeană s-a desfășurat într-o atmosferă constructivă, iar statele membre au apreciat modul în care autoritățile spaniole au gestionat situația, notează Reuters.

Reuniunea JAI a fost organizată în contextul crizei migratorii de Ceuta, când zeci de mii de migranți marocani au trecut granița pe teritoriul spaniol.

Oficialul spaniol a precizat că aproximativ 70.000 dintre cei 72.000 de migranți care au intrat în orașul autonom spaniol au părăsit deja Ceuta.

Grande Marlaska a subliniat că spațiul Schengen nu a fost pus în pericol, întrucât Ceuta, deși aparține Spaniei, nu face parte din zona Schengen, scrie mediafax.ro.  

Ministrul a afirmat că serviciile spaniole de informații nu au avut indicii privind producerea unei treceri masive a frontierei.

„Nu a existat niciun raport, nicio avertizare. Din păcate, astfel de lucruri se pot întâmpla, dar să nu uităm că suntem pregătiți să intervenim imediat în cazul unei crize de acest gen”, a declarat ministrul spaniol.

Criza de la Ceuta a generat și o nouă dispută în interiorul Uniunii Europene privind politică de migrație promovată de guvernul de la Madrid. State precum Italia au suspendat acordul Schengen cu Spania, fapt ce a atras criticile lui Pedro Sanchez.

Șeful guvernului spaniol a respins măsurile și a susținut că unele state europene au reacționat într-un mod „egoist” și „polarizant”.