După ce în ultimele săptămâni a fost prezent la mai multe festivaluri prin țară, a gustat zeamă la Sipoteni și a cântat la nai, premierul Vasile Tofan își continuă agenda mai puțin obișnuită. Duminică, șeful Guvernului urmează să traverseze înot strâmtoarea Bosfor, la Istanbul, împreună cu fiul său de 14 ani, potrivit Moldova 1.

Tofan se află în Turcia într-o deplasare privată și spune că participarea la cursă vine după o promisiune făcută fiului său.

„De fapt, este a patra oară când sunt aici și este o adevărată plăcere să înot. I-am promis fiului meu că vom traversa Bosforul în înot împreună. Tocmai a împlinit 14 ani și a trebuit să mă țin de promisiune”, a declarat premierul pentru o televiziune turcă.

Șeful Guvernului spune că atunci când a făcut promisiunea nu știa că va ajunge premier, iar acum trebuie să obțină și „un rezultat bun”.

„Acum trebuie să mă țin de promisiune și trebuie să mă asigur și că am un rezultat bun, ca să nu-mi fac țara de râs”, a spus Tofan.

Premierul a găsit și o semnificație politică pentru traversarea Bosforului. Cursa începe în partea asiatică a Istanbulului și se încheie în cea europeană, iar Tofan a făcut o paralelă cu integrarea europeană a Republicii Moldova.

„Pentru țara mea, aceasta este, de asemenea, un fel de călătorie simbolică, pentru că încercăm să ne integrăm strâns țara în Europa”, a afirmat el.

În ultimele săptămâni, Tofan a avut mai multe apariții la evenimente publice. Pe 9 august, premierul a mers la Festivalul Zemii din Sipoteni, unde a degustat zeamă și a cântat la nai. O zi mai târziu a participat la Festivalul „Diaspora Acasă” din Costești, iar pe 16 august a fost prezent la Festivalul național „Sport prin Generații” de la Nisporeni.