Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, susține că a aflat din presă despre condamnarea partenerului său de afaceri, Nicolae Gangal. Deși cei doi figurează într-o companie comună, ministrul spune că relația lor a fost una mai degrabă formală și că s-au întâlnit doar de câteva ori.
Întrebat despre situația lui Nicolae Gangal, Dan Suruceanu a declarat că nu cunoștea detalii despre problemele acestuia și că informațiile au ajuns la el din presă.
„E cam ridicol, dar vă spun sincer că noi ne-am văzut de trei sau cinci ori. Am avut niște intenții, dar nu s-au realizat. Despre ceea ce s-a întâmplat în viața domnului Gangal am aflat din presă”, a declarat Dan Suruceanu.
Ministrul a mai spus că firma în care cei doi sunt asociați nu este activă. Potrivit acestuia, odată cu preluarea funcției de ministru, a decis să închidă compania.
„Eu am luat decizia, compania va fi închisă. Totul este pe zero și nu văd sens să continui întreținerea acestei companii”, a declarat Dan Suruceanu.
