Fostul ministru polonez al Apărării, Mariusz Błaszczak, se opune intenției Guvernului de la Varșovia de a trimite Ucrainei noi rachete pentru sistemele Patriot. Acesta califică o asemenea decizie drept „absolut inacceptabilă” și susține că muniția a fost cumpărată pentru apărarea Poloniei, nu pentru a fi cedată altor state, scrie Ukrainska Pravda.

Błaszczak, reprezentant al partidului Lege și Justiție, a reacționat după ce adjuncta ministrului polonez al Apărării, Magdalena Sobkowiak-Czarnecka, a declarat că o decizie privind o nouă livrare de rachete Patriot către Ucraina ar putea fi luată în următoarele zile.

„Este absolut inacceptabil. Aceste rachete au fost cumpărate pentru a apăra spațiul aerian polonez, orașele poloneze și familiile poloneze. Nu pentru ca Guvernul lui Donald Tusk să le împartă, punând în pericol securitatea noastră”, a scris fostul ministru pe X.

Discuțiile privind o nouă livrare au apărut după ce premierul Donald Tusk a anunțat că Varșovia va analiza în curând posibilitatea de a trimite Ucrainei rachete suplimentare pentru sistemele Patriot.

Polonia a mai transmis anterior Ucrainei rachete PAC-3 pentru sistemele Patriot. Ministerul polonez al Apărării a confirmat oficial în luna iulie că livrarea avusese loc cu câteva luni înainte. Potrivit premierului Donald Tusk, pachetul a inclus cinci rachete.

Ucraina se confruntă cu un deficit de rachete pentru sistemele Patriot, folosite pentru interceptarea unor rachete balistice rusești.