Un accident de tramvai din oraşul Gelsenkirchen din vestul Germaniei s-a soldat joi cu 25 de răniţi, dintre care zece grav, relatează dpa.

Poliţia a informat că un tramvai care era utilizat pentru instruire s-a oprit brusc în centrul oraşului, în apropiere de Veltins Arena.

Tramvaiul din spatele său, care transporta pasageri, a intrat în coliziune cu tramvaiul „care era oprit sau se mişca foarte încet”, a explicat o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

„În prezent, şapte dintre cele 25 de persoane implicate sunt rănite grav şi altor trei le este pusă viaţa în pericol”, a declarat ea.

Poliţia a avansat iniţial un bilanţ de 30 de răniţi al coliziunii dintre cele două tramvaie, notează dpa, citată de Agerpres.

Motivul pentru care primul tramvai s-a oprit brusc în trafic urmează să fie stabilit, a explicat purtătoarea de cuvânt. O echipă specială de investigaţie se află la faţa locului, alături de mai multe ambulanţe. Zona din jurul străzii Kurt Schumacher a rămas închisă câteva ore după producerea accidentului, scrie digi24.ro.