Nivelul apei în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk a scăzut semnificativ față de aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, într-un mesaj video publicat pe Facebook.

Potrivit ministrului, anul trecut nivelul apei era de 117 metri, iar acum a ajuns la 112,9 metri, cu peste patru metri mai puțin.

Hajder susține că, în ultimele zile, în lac intră în medie aproximativ 30 de metri cubi de apă pe secundă, în timp ce volumul evacuat ajunge la circa 85 de metri cubi pe secundă.

„Consumăm din rezerva strategică pentru a asigura alimentarea cu apă a populației”, a declarat ministrul.

Gheorghe Hajder a îndemnat populația să folosească apa rațional și a precizat că situația este monitorizată permanent.