Polițiștii din Drochia au ridicat arme, muniții și accesorii pentru fabricarea cartușelor în urma unor percheziții efectuate la domiciliile a patru bărbați cu vârste între 35 și 72 de ani. Bunurile ar fi fost deținute ilegal.
Potrivit Poliției, perchezițiile au fost desfășurate în cadrul unor acțiuni de combatere a circulației ilegale a armelor și munițiilor.
În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat o armă de vânătoare, o armă pneumatică, 180 de cartușe de luptă, 61 de cartușe de vânătoare, precum și accesorii destinate fabricării munițiilor.
Toate obiectele depistate au fost transmise pentru expertiză.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului și persoanele implicate.
