Un bărbat de 62 de ani din satul Volodeni, raionul Edineț, a suferit arsuri grave după ce a încercat să stingă de unul singur un incendiu de vegetație uscată. Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 4 august.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:25, după ce focul a izbucnit într-o gospodărie părăsită.
Bărbatul, care trecea prin apropiere, a încercat să oprească răspândirea flăcărilor înainte de sosirea pompierilor, însă a fost cuprins de foc. Acesta a suferit arsuri de gradul III la mâini și picioare.
Victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Raional Edineț pentru îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit pompierii Unității Salvatori și Pompieri Edineț, care au reușit să lichideze incendiul și să împiedice extinderea acestuia.
Cazul este investigat de autorități.
Reprezentanții IGSU avertizează că incendiile de vegetație pot deveni extrem de periculoase, mai ales în perioadele cu temperaturi ridicate, vânt și secetă. Flăcările se pot extinde rapid, iar direcția focului se poate schimba în doar câteva clipe.
Pompierii le recomandă oamenilor să nu încerce să stingă singuri incendiile care au luat amploare și să apeleze imediat Serviciul 112.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați să evite folosirea focului deschis în apropierea câmpurilor, pădurilor sau zonelor cu vegetație uscată și să nu arunce țigări nestinse pe terenuri cu resturi vegetale.
În ultima săptămână a lunii iulie, în Republica Moldova au fost înregistrate peste 100 de incendii de vegetație, care au afectat aproximativ 161 de hectare de teren.
