Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi, între orele 16:00 și 17:00, cu un deficit comercial de 39 MWh, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul prognozat inițial pentru această zi a fost redus în urma intervențiilor Guvernului, instituțiilor din sectorul energetic și operatorilor sistemelor de transport din regiune. Pentru celelalte intervale orare au fost identificate și realocate volumele necesare pentru acoperirea consumului.

Energocom avertizează însă că energia disponibilă pe piețele externe este limitată și mult mai scumpă, în special în orele de vârf.

„Costurile crescute de achiziție vor duce inevitabil la creșteri ale tarifelor pentru consumatori”, precizează compania.

Cetățenii sunt îndemnați să reducă utilizarea aparatelor cu un consum ridicat în intervalul 18:00–23:00 și să evite risipa de energie. Potrivit Energocom, reducerea consumului ar limita necesitatea unor achiziții suplimentare la prețuri mai mari.