Compania aeriană letonă airBaltic a depus voluntar o cerere de protecție față de creditori în baza Capitolului 11 din legislația americană privind falimentul. Compania intenționează să-și restructureze datoriile și să-și continue activitatea, în contextul crizei din aviație provocate de scumpirea puternică a combustibilului pe fondul războiului cu Iranul, transmite Reuters.

Procedura a fost inițiată la un tribunal din New York. Capitolul 11 permite companiei să-și continue activitatea sub protecție față de creditori, în timp ce își restructurează finanțele. Zborurile airBaltic vor continua conform programului, iar compania speră să încheie procedura până în iunie 2027.

Pentru a-și finanța activitatea în perioada restructurării, airBaltic a obținut angajamente de finanțare în valoare de 350 de milioane de euro. Printre creditori se numără Strategic Value Partners, Barclays, Hayfin Capital Management, Morgan Stanley și Oaktree Capital Management. Finanțarea, cu o dobândă de aproximativ 12%, urmează să fie aprobată de instanță.

Potrivit companiei, datoriile și obligațiile de leasing se ridică la aproximativ 583 de milioane de dolari. În plus, airBaltic are datorii de 106 milioane de euro aferente taxelor salariale, taxelor din aviație și altor plăți. În 2025, veniturile companiei au fost de aproximativ 779 de milioane de euro.

airBaltic operează zboruri și din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău spre destinații din Letonia și Lituania.

Situația financiară a companiei s-a deteriorat puternic pe fondul războiului dintre SUA și Iran, care a dus la dublarea prețului combustibilului pentru aviație. Reuters descrie actuala situație drept cea mai gravă criză pentru industria aviatică de la pandemia de COVID-19.