Flăcări și un nor gros de fum negru au fost observate sâmbătă în apropierea principalului aeroport din Riad, după o noapte în care în capitala Arabiei Saudite au fost auzite mai multe bubuituri. Incidentul are loc pe fondul escaladării confruntărilor dintre Arabia Saudită și rebelii Houthi din Yemen, scrie Reuters.

Apărarea civilă saudită a emis în timpul nopții alerte privind un posibil pericol în mai multe regiuni ale țării, inclusiv în capitală. Dimineață, autoritățile au anunțat că pericolul a trecut.

Un martor citat de Reuters a relatat că a văzut flăcări și un nor mare de fum negru în apropierea aeroportului din Riad. Cauza incendiului nu era clară la momentul publicării informației, iar autoritățile saudite nu oferiseră imediat explicații.

AP scrie că alertele au fost emise din cauza unei „amenințări aeriene ostile”. Potrivit agenției, au fost auzite explozii, însă autoritățile nu au raportat victime sau pagube.

Tensiunile au crescut puternic în ultimele zile. Arabia Saudită și rebelii Houthi au făcut schimb de atacuri, iar gruparea din Yemen a acuzat Riadul că a lansat zeci de lovituri asupra teritoriilor aflate sub controlul său.

Escaladarea provoacă îngrijorări și pentru transportul petrolului, în condițiile în care atacurile vizează inclusiv infrastructura energetică și rutele maritime strategice din regiune.