Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul în care este acuzat de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și constituire de grup infracțional organizat, conform surselor Gândul.

Anterior, judecătorul de drepturi  și libertăți l-a lăsat liber, sub control judiciar. DIICOT a făcut recurs și Georgescu a pierdut, acesta fiind arestat. Urmează să își petreacă următoarea lună în Arestul Central din Capitală.

Călin Georgescu, reținut și eliberat inițial

Pe 21 septembrie 2026, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT, într-un dosar în care procurorii îl acuză de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Dosarul pornește de la plângerea unui om de afaceri care susține că a pierdut aproximativ 1,1 milioane de euro într-o schemă legată de obținerea unei finanțări pentru o afacere cu metale prețioase

DIICOT a cerut apoi arestarea preventivă pentru 30 de zile, însă Tribunalul București a respins cererea și, pe 23 septembrie, l-a plasat pe Georgescu sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii au contestat hotărârea, astfel că astăzi, 29 septembrie, cazul a ajuns la Curtea de Apel București.

La Curtea de Apel, cele două judecătoare din complet au avut opinii diferite asupra măsurii preventive, motiv pentru care s-a constituit un complet de divergență, cu un al treilea judecător. Georgescu a fost audiat din nou în cursul după-amiezii și a plecat de la instanță în jurul orei 16:30, în așteptarea pronunțării.

Ulterior, al treilea judecător a decis ca Georgescu să fie arestat preventiv.

Acuzat de înșelăciune și constituire de grup infracțional organizat

Călin Georgescu este cercetat de DIICOT pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Procurorii susțin că acesta și ceilalți suspecți ar fi convins un om de afaceri să transfere peste 1,1 milioane de euro, sub pretextul obținerii unor finanțări externe de până la 15 milioane de euro. O parte din bani, aproximativ 100.000 de euro, ar fi fost destinată, potrivit anchetatorilor, campaniei electorale a lui Georgescu. Acuzațiile urmează să fie probate în instanță.