Nodul Hidroenergetic Costești are doar 27 de angajați. Cu toate acestea, potrivit TV8, unii angajați primesc peste 80.000 de lei net pe lună. Directorul Igor Cibotaru a încasat în 2025 peste 865.000 de lei, deși salariul său de funcție este de 35.000.

Venitul directorului este completat de patru prime trimestriale, care au însumat 126.000 de lei, o recompensă de 95.000 de lei din profit și premii unice de sărbători.

„Eu vi le număr pe degete, că nu sunt așa de multe: patru premii trimestriale, posibil un premiu de Ziua profesională și premiul cel mare din profitul net”, a spus Cibotaru.

Întreprinderea marchează inclusiv ziua în care hidrocentrala a fost dată în exploatare.

„28 iunie este data când întreprinderea a fost dată în exploatare, în 1977. Pentru noi este o dată sfântă”, a explicat directorul.

La prime se adaugă mai multe sporuri: pentru vechime, pentru activitatea într-o zonă cu posibile calamități naturale și încă 25% pentru intensitatea muncii. Cibotaru justifică ultimul spor prin proiectele unui parc eolian și ale unui parc fotovoltaic plutitor.

Hidrocentrala are și un director financiar, Serghei Mardari, cu un salariu de funcție de 41.400 de lei, mai mare decât al directorului general. În puțin peste un an, acesta a primit nouă prime trimestriale și unice, în valoare totală de peste 172.000 de lei. Aproape lunar, Mardari mai beneficiază de un premiu stimulator de peste 4.000 de lei, iar separat îi este achitat un spor de 5% pentru vechime.

Mardari a participat la concurs în timp ce era judecat într-un dosar privind presupusa delapidare a întreprinderii de stat „Giuvaier”. Prima instanță l-a achitat, dar dosarul se află la Curtea de Apel, fără o hotărâre definitivă.

În 2023, compania cheltuia mai puțin de jumătate de milion de lei pentru primele angajaților. În anul curent, suma a ajuns la aproape două milioane. Hidrocentrala Costești asigură aproximativ 2% din consumul de energie al Republicii Moldova.