Un protest împotriva violenței asupra femeilor va avea loc vineri, 4 septembrie, la ora 12:00, în fața Ministerului Afacerilor Interne. Manifestația vine după crima de la Măgdăcești, unde o femeie a fost ucisă de soț, deși ceruse protecția statului. În ajunul protestului, jurnalista Rodica Cravcenco vorbește despre un alt caz care ridică semne grave de întrebare asupra sistemului: o femeie susține că este terorizată de ani de zile de fostul soț, angajat al Inspectoratului Național de Probațiune, pe numele căruia ar fi fost emise două ordonanțe de protecție și zece ordine de restricție.
Protestul este organizat de Mișcarea Feministă din Moldova, alături de alte organizații pentru drepturile femeilor. Manifestanții cer autorităților să trateze violența împotriva femeilor drept o urgență și să reformeze mecanismele de protecție, după cazul de la Măgdăcești, unde victima solicitase de două ori ajutorul statului.
În acest context, jurnalista Rodica Cravcenco a făcut publică mărturia unei alte femei, care susține că fostul său soț activează chiar în cadrul Inspectoratului Național de Probațiune și că, deși ar fi vizat de două ordonanțe de protecție și zece ordine de restricție, acesta continuă să ocupe funcția.
„Să zic că sunt terorizată de ani ar însemna să nu zic nimic”, este mesajul femeii făcut public de jurnalistă.
Potrivit mărturiei, femeia ar fi fost supusă ani la rând violenței psihologice, dar și fizice, inclusiv în perioada în care era însărcinată. Aceasta afirmă că s-a adresat instanțelor și instituțiilor responsabile, fără ca situația să fie soluționată.
Cazul ridică o întrebare cu atât mai gravă cu cât instituția în care, potrivit femeii, activează fostul său soț are printre atribuții tocmai supravegherea agresorilor.
„Cum poate un om să aibă ordonanțe de protecție și să activeze într-un sistem care are printre obligații monitorizarea și supravegherea persoanelor aflate în asemenea situații?”, întreabă Cravcenco.
Jurnalista susține că problema nu este lipsa curajului femeilor de a vorbi, ci modul în care acestea sunt tratate atunci când ajung în fața instituțiilor.
„Femeile sunt descurajate de sistem. Întoarceți-vă cu fața spre victime, nu le cereți să tacă pentru ca să pară că sistemul funcționează.”
Cravcenco cere instituțiilor responsabile să se autosesizeze și să verifice cazul, în condițiile în care femeia afirmă că trăiește „în frică și teroare” de mai mulți ani.
Până la această oră, Inspectoratul Național de Probațiune nu venit cu o reacție la informațiile relatate de jurnalistă.
Amintim că, pe 31 august, o femeie de 42 de ani a fost împușcată mortal de soțul său, deși solicitase anterior protecția autorităților, iar bărbatul fusese supus inclusiv monitorizării electronice. Cazul a declanșat un val de critici privind modul în care instituțiile intervin atunci când victimele violenței cer ajutor.
Protestul din 4 septembrie are loc sub mesajul că tragedia de la Măgdăcești „nu este un caz izolat”, iar mărturia făcută publică de jurnalista Rodica Cravcenco pune din nou aceeași întrebare în fața autorităților: ce valoare mai au ordinele și ordonanțele de protecție dacă femeile care ajung să le obțină continuă să trăiască în frică?
