Guvernul a aprobat demisia directorului Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă. Acesta și-a depus cererea de plecare după tragedia de la Măgdăcești, raionul Criuleni, unde un bărbat și-ar fi împușcat soția, după care s-ar fi sinucis.
Demisia lui Sochircă vine în contextul criticilor privind modul în care instituțiile statului au gestionat cazul femeii, în condițiile în care agresorul avea interdicție de a se apropia de victimă și purta o brățară electronică.
Anterior, ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a admis că sistemul de monitorizare electronică nu a reușit să ofere victimei protecția necesară și a anunțat modificări ale procedurilor.
Cazul de la Măgdăcești a provocat un val de critici la adresa autorităților și a readus în discuție eficiența mecanismelor prin care statul trebuie să protejeze victimele violenței în familie.
Amintim că, la 31, august. doi soți, un bărbat de 47 de ani și o femeie de 42 de ani, au fost găsiți morți într-o localitate din raionul Criuleni. Poliția a fost alertată de fiica lor în vârstă de 15 ani. Potrivit informațiilor preliminare, între cei doi ar fi izbucnit un conflict, iar bărbatul și-ar fi împușcat soția, după care s-ar fi sinucis.
Potrivit informațiilor, bărbatul avea pe numele său un ordin de restricție și era monitorizat electronic. Cu toate acestea, el ar fi reușit să ajungă în locuința victimei având asupra sa o armă confecționată artizanal și deținută ilegal.
