Marea revoluție moldovenească se amână, pentru o perioadă incertă. Nu pentru că n-ar exista motive de nemulțumire sau nu ar exista suficiente contradicții acumulate pe parcursul ultimilor ani. Cauzele sunt mult mai adânci și triste: declinul demografic și economic au epuizat organismul social, sistemul imun, care altădată știa să reacționeze, astăzi nu-și mai îndeplinește rolul. Nu pentru că oamenii ar fi pierdut instinctul de autoconservare, ci pentru că nu mai există acele categorii sociale care ar trebuie să devină mobilul unei schimbări sociale și politice: tinerii și oamenii cu o relativă autonomie financiară și ambiții (clasă mijlocie, clasă antreprenorială, fermierii).
Pe măsură ce populația îmbătrânește, datorită natalității scăzute și a migrației externe, se va reduce inevitabil și capacitatea societății de a veni cu inițiative. Mai simplu spus: fără tineret nu există nicio șansă de schimbare. Manifestațiile din 6-7 aprilie 2009 a fost ultima acțiune de protest a tinerilor. În special, a celor născut în anii 80 ai secolului trecut (generația exploziei demografice). După ei au urmat cohorte mai puțin numeroase, datorită prăbușirii natalității la sfârșitul anilor 90, începutul anilor 2000.
În paralel, avem dispariția capitalului local – în favoarea celui străin, și a afacerilor mici și mijlocii – în favoarea marelui capital – în sectorul agrar, financiar-bancar, energetic, comerț și servicii.
În schimbul unor segmente sociale active și autentice – avem activiști civici, în locul unei economii reale – ONG și companii de consultanță, care câștigă bani din vânare de vânt, simulând existența unor activități importante și prodigioase. Vorbim despre acea burghezie compradoră, pomenită în unul dintre articolele anterioare – un parazit pe trupul republicii, o clasă întreținută din fonduri externe, care se menține la cârmele puterii prin alimentarea societății cu iluzii utopice. Și în timp ce ei livrează opiu pentru popor, organismul social se stinge.
Iată de ce un scenariu precum cel din Ungaria, prin care Fidesz a fost înlocuit de Tisza, iar Orban – de către Magyar nu pare realistă la această etapă. Nici în zona economică, nici în zona socială nu există forțe interesate de schimbarea actualei situații. O parte fie preferă stabilitatea relațiilor paternaliste, de beneficiile oferite de protecția Partidului, fie speră că anii 2028-2030 vor aduce de la sine o schimbare miraculoasă, odată cu apropierea ipotetică de UE.
Ce se va întâmpla în 2028 – 2030, în cazul în care toate prognozele optimiste (de aderare la UE) nu se vor realiza? Cel mai probabil, vom asista la o apatie și oboseală generalizată. O revoluție nu prin acțiuni, ci prin boicotare și o înstrăinare a populației de orice procese. Va fi un moment periculos, în care fie va avea de câștigat o minoritate agresivă, fie va fi pusă sub semnul întrebării rostul existenței a statului.