Patru exemplare ale unei cărți despre Prințesa Diana, scrisă de fratele acesteia, Charles Spencer, au fost furate dintr-un camion în Țările de Jos, cu doar câteva zile înainte de lansare. Vehiculul transporta mii de exemplare, însă hoții au luat doar patru, scrie The Times.
Camionul transporta cărțile de la o tipografie din Europa Centrală spre un depozit din Țările de Jos. Șoferul a oprit peste noapte într-o parcare, iar în timp ce acesta dormea, persoane necunoscute au pătruns în vehicul.
Dimineața, șoferul a constatat că lipseau doar patru exemplare ale cărții „Swan Song: Diana, My Sister”. Acestea erau împachetate în plastic negru pentru ca titlul și conținutul lor să nu poată fi văzute.
Faptul că hoții au luat doar câteva cărți dintr-un transport de mii de exemplare a stârnit suspiciuni că furtul ar fi fost planificat pentru obținerea volumului înainte de lansarea oficială. Poliția olandeză investighează cazul.
Cartea urmează să apară pe 22 septembrie și conține amintirile lui Charles Spencer despre sora sa, căsnicia nefericită a acesteia cu actualul rege Charles al III-lea și criza prin care a trecut Familia Regală după moartea Dianei, în 1997.
Charles Spencer susține că volumul va corecta mai multe informații false care s-au răspândit de-a lungul anilor despre Prințesa Diana. Cartea urmează să fie tradusă în 12 limbi.
