Opoziția a venit în Parlament cu mai multe inițiative pe tema situației din sectorul energetic, de la vot de neîncredere pentru ANRE și Energocom până la audieri ale ministrului Energiei și conducerii instituțiilor. Majoritatea PAS nu a susținut niciuna dintre propuneri.

Vlad Batrîncea a cerut includerea pe ordinea de zi a unui proiect prin care Parlamentul să constate managementul defectuos al ANRE și Energocom și să acorde un vot de neîncredere celor două instituții.

Socialistul a solicitat și un audit al Curții de Conturi, precum și inițierea unei investigații de către CNA privind legalitatea costurilor de achiziție formate de Energocom, salariile din sistem și modul în care acestea se reflectă în tarife.

„Parlamentul nu mai poate fi martor”, a declarat Batrîncea.

După ce inițiativa nu a fost susținută, acesta a cerut și audierea ministrului Energiei. Batrîncea a spus că deputații trebuie să afle ce stocuri există, ce cantități urmează să fie achiziționate și ce se face pentru ca energia să nu fie cumpărată la prețuri maxime.

Nici această propunere nu a trecut.

Deputatul Petru Burduja a cerut, la rândul său, audierea ministrului Energiei, ANRE și Energocom, în contextul scumpirilor la carburanți și gaze.

„Prețurile cresc. Cine controlează sistemul energetic?”, a întrebat Burduja, cerând explicații despre ceea ce îi așteaptă pe cetățeni în această iarnă și dacă aceștia vor ajunge din nou să plătească pentru greșelile Guvernului.

Propunerea nu a fost susținută.

Și deputatul Vladimir Odnostalco a cerut audieri pe tema compensațiilor, susținând că nu este clar ce sume vor fi alocate și câți oameni vor beneficia de ajutor.

Opoziția a cerut ca ministrul Muncii, Natalia Plugaru, să prezinte criteriile după care vor fi acordate compensațiile. Nici această inițiativă nu a primit suficiente voturi.