Scandal după ședința Parlamentului. Fracțiunea „Democrația Acasă” susține că deputatul PAS Lilian Carp l-ar fi amenințat cu răfuială fizică pe liderul formațiunii, Vasile Costiuc, iar amenințările ar fi vizat și membrii familiei acestuia. Partidul cere intervenția Procuraturii Generale și revocarea lui Carp de la conducerea Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică.

Potrivit unui comunicat emis de formațiune, incidentul s-ar fi produs în seara zilei de 10 septembrie, după încheierea ședinței plenare, în parcarea Parlamentului.

Democrația Acasă afirmă că, în jurul orei 19:00, Lilian Carp s-ar fi apropiat de Vasile Costiuc, în prezența mai multor deputați, printre care vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea, membri ai fracțiunii Democrația Acasă și alte persoane.

Formațiunea susține că, în timpul discuției, Carp ar fi formulat amenințări cu răfuială fizică la adresa lui Costiuc și amenințări care ar fi vizat membrii familiei acestuia.

„Asemenea fapte depășesc în mod evident limitele unei polemici politice, ale unui conflict verbal sau ale libertății de exprimare specifice dezbaterii parlamentare”, se arată în comunicat.

Partidul solicită Procuraturii Generale și organelor de urmărire penală să verifice dacă circumstanțele incidentului întrunesc elementele unei infracțiuni, inclusiv în raport cu articolul 155 din Codul penal, care vizează amenințarea cu omor sau cu vătămarea gravă a integrității corporale ori a sănătății.

Fracțiunea cere audierea persoanelor care ar fi asistat la incident, identificarea celor aflați în parcarea Parlamentului și ridicarea imaginilor de pe camerele de supraveghere din zonă.

Totodată, Democrația Acasă solicită PAS să inițieze procedura de revocare a lui Lilian Carp din funcția de președinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică și înlocuirea acestuia din comisie până la clarificarea cazului.