Atunci când situațiile de urgență se repetă cu o ciclicitate predictibilă, nu mai vorbim despre o necesitate, ci despre o planificare proastă. Fiind în Germania de peste zece ani, am fost îmbibat cu ceea ce se numește planificare germană. Un neamț reduce la maximum situațiile imprevizibile prin management și micromanagement: planificare, rezerve, scenarii, ajustare.
Ce vedem azi în Republica Moldova putea fi prevăzut de oricine. Nu trebuie să fii Baba Vanga ca să spui, cu o acuratețe maximă, că la fiecare început de iarnă autoritățile noastre sunt luate prin surprindere. Iese șefa statului, cum am văzut-o și în anii trecuți, cu voce gravă și cu îndemnul să strângem cureaua, să reducem consumul, pentru că ne așteaptă o iarnă grea.
Ca să fim corecți, ieri Consiliul Național de Securitate nu a instituit încă juridic starea de urgență; a cerut Parlamentului să o declare. Dar ritualul este deja cunoscut: în septembrie aflăm că vine iarna, în octombrie aflăm că ne trebuie gaze, în noiembrie ni se spune că piața e volatilă, iar cetățeanul află doar factura.
O guvernare responsabilă nu trebuie să fie pompierul care intră în casă atunci când arde, ci medicul imunolog care previne boala înainte ca ea să devină gravă. Nu se știa că vine iarna? Nu se știa că avem nevoie de gaz? Nu se știa că există război, rute vulnerabile, secetă pe Nistru și o piață regională nervoasă? Toate acestea nu au apărut ieri la ședința CNS.
Să nu ne spună nimeni că e o excepție. Strict stările de urgență declarate de Parlament, sub guvernarea PAS, au însemnat deja 891 de zile efective. Între 22 octombrie 2021 și 30 decembrie 2023 au fost 800 de zile, în baza a 15 hotărâri ale Parlamentului. A urmat perioada 16 decembrie 2024 – 13 februarie 2025, încă 60 de zile. Apoi, între 25 martie și 24 aprilie 2026, încă 31 de zile, deși inițial se ceruseră 60.
Nici măcar nu amestec aici stările de alertă, care au alt temei juridic, doar pentru a umfla cifra. Dar ele există: 5 martie–3 mai 2026; din 25 aprilie încă 60 de zile; apoi 28 iulie–26 august, prelungite din 27 august până la 25 septembrie. Dacă punem într-un singur calendar toate aceste regimuri și nu numărăm de două ori zilele suprapuse, se ajunge la 1.031 de zile de guvernare în regim special până la expirarea actualei alerte. Noua stare de urgență, pe care Parlamentul urma să o voteze astăzi, nici nu intră în această socoteală.
Nu spun că riscurile sunt inventate. Războiul este real. Nistrul scade. Liniile electrice pot fi avariate. Prețurile la carburanți și energie sunt volatile. Tocmai de aceea nu poți conduce țara din conferințe de presă, cu „vom vedea” și „să fim pregătiți”. Riscurile reale cer planuri publice, praguri clare și rezerve făcute la timp, nu excepții repetate.
Energocom a anunțat la 13 august că a contractat integral necesarul prognozat de gaze pentru sezonul octombrie 2026 – martie 2027: 3.832.693 MWh. În total, compania spune că a contractat 76% din necesarul pentru anul gazier. Bun. Atunci care este exact riscul de gaz care justifică noua urgență? Câte milioane de metri cubi sunt astăzi efectiv în depozite, în ce țări și la ce cost total? Din obligația de stocare de circa 134,5 milioane m³ până la 1 noiembrie, cât este deja cumpărat și injectat, nu doar „asigurat”?
Mai important: Energocom recunoaște că a contractat volumul, dar nu a fixat prețul. Formula este indexată la TTF Front Month, pentru luna livrării. Adică avem, pe hârtie, gazul; dar nu știm cât va costa în decembrie, ianuarie și februarie. Ce parte are preț fix? Ce parte este expusă bursei? Ce măsuri de hedging au fost făcute ca să nu se transforme volatilitatea în factură? Asta este întrebarea centrală, nu lozinca despre „diversificare”.
Un stat normal funcționează pe reguli, proceduri și competiție. În urgență, se trece la comanda manuală. Iar comanda manuală cere mai multă lumină, nu mai mult secret. În decembrie 2024, Parlamentul a explicat expres că regimul permite procurarea rapidă, în regim special, a gazelor și energiei, alocarea de bani și împuternicirea operatorilor. În martie 2026, Moldelectrica a primit posibilitatea de achiziții urgente prin negocieri directe. Starea de urgență nu înseamnă automat ilegalitate. Dar înseamnă mai puține garduri procedurale și, tocmai de aceea, mai mult control public.
Fiecare cumpărare excepțională trebuie publicată: furnizorul, volumul, formula de preț, transportul, stocarea, marja și justificarea alegerii. Nu acuz din oficiu nicio firmă. Cer ca nimeni să nu poată deveni favoritul invizibil al unei crize pe care o plătește toată țara.
În 2025, tocmai informația de care depinde factura – prețul de achiziție – a dispărut din raportarea trimestrială obișnuită a ANRE și a devenit vizibilă abia odată cu documentele tarifare din februarie 2026. O comparație publică a seriilor pentru 2023–2025 cu media europeană estimează diferența la peste 544 de milioane de dolari. Dacă cifra este greșită, Guvernul și ANRE au soluția simplă: să publice volumele, contractele și calculul, lună cu lună. Nu să ceară populației încredere oarbă.
În economie, lipsa de transparență nu este neutră. Ea costă. Iar într-o țară săracă, costul nu îl achită ministrul, nici șeful de la Energocom, nici funcționarul care semnează o procedură accelerată. Îl achită pensionarul, familia cu copii și micul antreprenor.
Republica Moldova nu are nevoie de încă o solemnitate televizată despre iarna grea. Are nevoie de un stat care știe că iarna vine în fiecare an. În Moldova, la primul frig, guvernarea nu deschide planul. Deschide starea de urgență.