În curând, Ucraina și aliații săi, inclusiv Statele Unite, ar urma să dea un nou impuls eforturilor de pace pentru încheierea războiului declanșat de Rusia. Declarația a fost făcută de ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, în discuția cu jurnaliștii.
Potrivit ministrului, diplomația trebuie să joace un rol tot mai activ în eforturile de pace și în încetarea agresiunii ruse, transmite RBC-Ucraina.
Sybiha a subliniat, de asemenea, că este nerealist ca acest obiectiv să fie atins fără participarea Statelor Unite, având în vedere actualele realități geopolitice.
În acest context, șeful diplomației ucrainene a confirmat că președintele Volodimir Zelenski a discutat recent cu echipa americană de negociere. Potrivit lui, contactele cu partea americană sunt regulate, iar dialogul nu a fost întrerupt.
„Vă recomand acum să urmăriți știrile. În Ucraina nu au existat nici vacanțe, nici pauze — noi luptăm pentru pământul nostru, pentru o pace dreaptă. Iar acum, cred eu, vom avea o nouă dinamică în eforturile de pace, odată cu revenirea la o fază politico-diplomatică activă în numeroase capitale ale lumii. Așa că urmăriți știrile”, a declarat Sybiha .
