Activiștii pentru drepturile femeilor din Polonia au lansat la Varșovia un sistem automatizat de distribuire a pastilelor pentru avort, denumit „AbortOmat”. Dispozitivul permite ridicarea medicamentelor în mod anonim, cu ajutorul unui cod din șase cifre, și este prezentat de organizatori drept primul astfel de „dulap” din lume, scrie The Guardian.
„AbortOmat” este amplasat în Varșovia și are 22 de compartimente. Sistemul a fost creat pentru femeile care nu pot sau nu vor să aștepte câteva zile pentru livrarea medicamentelor prin poștă, inclusiv în situații în care există complicații medicale sau motive de confidențialitate.
Proiectul aparține organizațiilor Women Help Women și Abortion Dream Team. Dispozitivul se află într-un centru de consiliere privind avortul, deschis în martie 2025 chiar în apropierea Parlamentului polonez.
În Polonia, legislația privind avortul rămâne extrem de restrictivă. Folosirea pastilelor pentru întreruperea propriei sarcini nu este incriminată, însă ajutorul oferit unei alte persoane pentru a obține sau utiliza astfel de medicamente poate atrage răspundere penală. Activiștii spun că noul sistem exploatează o zonă juridică neclară, deoarece între organizație și persoana care ridică medicamentele se află automatul.
Kinga Jelinska, directoarea Women Help Women și cofondatoare a Abortion Dream Team, spune că accesul rapid este important mai ales în cazurile în care femeile nu pot aștepta o livrare obișnuită.
Potrivit organizațiilor implicate, aproximativ 50.000 de persoane din Polonia au apelat anul trecut la rețelele pro-choice pentru ajutor legat de accesul la avort.
