Acest citat vine să explice o realitate dură a geo-politicii mondiale din cele mai vechi timpuri și până în prezent: dacă nu ești printre cei mari care negociază la masă, înseamnă că ești unul din cei negociați, adică în meniul de consum.
Observăm cu toții că se fierbe și clocotește o întâlnire istorică dintre americani, chinezi și ruși.
De ce istorică – pentru că marchează o nouă eră și epocă în care China devine, deja oficial – forță mondială cu impact și importanță la nivelul întregului glob.
Rusia ar fi trebuit să cadă din această optică de putere, devenind tot mai mică și mai puțin importantă, poate doar din perspectiva resurselor naturale – dar războiul de agresiune pe care îl duce în Ucraina a pus-o din nou la masa marilor puteri.
Toți îi sună, toți îi condamnă, toți sunt afectați economic, logistic, energetic, și așa mai departe.
Unde mai pui, că întreaga Europă spune că duce un război hibrid aprig de tot cu Rusia care iată-iată ar pune mâna pe putere în mai multe state – și prin aceste declarații, Europa spune indirect că Rusia e tare, periculoasă, și că trebuie rezolvată cumva.
Cu americanii e clar, au fost, sunt și cel mai probabil vor fi tari în continuare. Să nu uităm că UE e tot proiectul americanilor, prin planul Marshall după al doilea război mondial. Și alianța NATO la fel. Proiecte care funcționează și cresc în anvergură, făcând din americani un jucător de talie globală.
Problema este însă la noi.
Cu China nu avem nici un fel de relații serioase.
Cu Rusia stăm mai prost ca niciodată, iar Rusia este în brațele Chinei și cine vrea pacea în Ucraina trebuie să o caute mai mult la Beijing decât la Moscova.
Cu americanii stăm prost de tot, Maia Sandu declarând că nu efectuează vizite de lucru în SUA pentru că se concentrează pe agenda prioritară – cea de „integrare în UE” – adică tot un proiect născut de SUA.
Unde mai punem că negocierile marilor puteri țin de noua arhitectură regională și globală de securitate, în care UE nu este la masa de negocieri și nici nu prea contează în aceste discuții, poate doar unele state UE, în mod particular, nicidecum toată Uniunea: Germania și Franța.
UE ar vrea să-și dezvolte propriile capacități de apărare, separat de NATO, prin programul SAFE – un fel de armată Europeană, dar acest plan este pentru următorii 10 ani. Acum, în acest moment însă, acestea sunt doar planuri și schițe pe hârtie – nu o realitate concretă pe teren.
Deci, când se trasează și conturează, negociază și împarte lumea în sfere de influență, noi ne lipim de cei care nu sunt la masă și nu negociază nimic, și mai suntem și în relații proaste cu cei care negociază lumea – mai proastă situație geopolitică nu știu dacă am avut vreodată.
În loc să stăm lipiți de americani, precum încearcă stăruitor președintele Nicușor Dan – pentru că înțelege că doar americanii în pot opri pe ruși din poftele lor teritoriale, deși este pus în funcție și făcut din același aluat ca și Maia Sandu, sfătuitorii lui înțeleg perfect riscurile majore în caz că nu stai bine cu nimeni din „granzi”.
Noi însă – ca frunza-n vânt.
1. NATO – nu.
2. UE – cel puțin deocamdată nu, și nici nu este un proiect de securitate, doar unul economic, politic și social.
3. Unirea – nu, doar așa de flori de cuc, o zice că e planul „B” ca să le forțeze mâinile europenilor, poate ne-or lua mai rapid în UE – numai să nu facem Unirea.
Deci, politica de securitate și orientarea geopolitică a Republicii Moldova este cu busola stricată și unica „garanție” este rugăciunea că ne va păzi Domnul, că doamna Sandu nu prea știe ce face, și se lasă complet pe mâna Ursulei și a UE.
Întrebarea gravă și logică este: dacă mâine Doamne Ferește se rupea frontul din Ucraina, ce poate garanta Maia Sandu și guvernele ei?
Corect – nimic.
Și dacă cele 3 puteri se înțeleg că această regiune trebuie împărțită altfel decât este acum, și Rusia ajunge la hotar cu noi sau se decide că suntem zonă gri, tampon – nici cu unii, nici cu alții – cum rămâne cu promisiunea Maiei Sandu de integrare europeană?
Corect – zero barat.
Dacă nu găsim rapid o cale de a face o miză la această reîmpărțire a lumii deja împărțite – avem șanse mari să fim spectatori ai propriilor destine, pentru că atunci când marile puteri au decis – statelor mici nu le rămâne decât să suporte consecințele
Totuși dacă suntem oameni maturi și cu experiență de viață, fără naivități și infantilism – știm bine că „dreptul internațional” este valabil pentru statele mici, fiind impus și garantat de statele mari, iar acestea – l-au tot încălcat cam toate când au avut nevoie și poftă, justificând cu diferite pretexte „necesitatea” strategică a încălcărilor comise.
Soarta Republicii Moldova se va decide curând, întrebarea este dacă avem veritabili oameni de stat sau doar politicieni mărunți, dacă avem vizionari și personalități istorice marcante, sau doar politruci și populiști infantili – pentru că de asta va depinde în mare măsură dacă vom fi la masă, chiar dacă în brațele cuiva – sau vom fi pe masă și în meniul festiv…