Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție desfășoară percheziții într-un dosar de corupție care vizează doi angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și trei reprezentanți ai unor agenți economici. Potrivit anchetei, inspectorii ANSA de la Postul de Inspecție la Frontieră Leușeni-Albița ar fi pretins și primit între 500 și 800 de euro pentru a permite trecerea unor mărfuri în urma unor controale superficiale.

CNA susține că, în schimbul banilor, funcționarii ar fi verificat formal mărfurile importate și ar fi permis intrarea în Republica Moldova a unor produse neconforme, fără prelevarea probelor de laborator sau fără analizarea acestora.

Potrivit instituției, prin aceste acțiuni ar fi fost încălcate normele sanitar-veterinare și fitosanitare, deși importatorii sunt obligați să asigure siguranța produselor introduse pe piață.

În total, ofițerii CNA efectuează 10 percheziții la domiciliile și în birourile de serviciu ale persoanelor vizate.

O persoană a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolatorul CNA, iar alte patru sunt cercetate în stare de libertate.