Elon Musk, proprietarul SpaceX, acuză armata ucraineană că a încălcat condițiile de utilizare a serviciului Starlink, folosind conexiunea prin satelit pentru atacuri cu drone „menite să ucidă oameni”. Miliardarul american susține că această posibilitate a fost blocată săptămâna trecută. Declarațiile vin după ce Ucraina a anunțat restabilirea funcționării normale a sistemelor Starlink și Starshield, în urma unor restricții care au afectat operațiunile militare.

Potrivit Reuters, Musk a făcut declarațiile pe 24 octombrie, într-o postare pe platforma X, la câteva ore după ce autoritățile ucrainene au anunțat că problemele de conectivitate au fost remediate.

„Utilizarea Starlink, un serviciu comercial civil, pentru atacuri ofensive cu drone menite să ucidă oameni nu a fost niciodată permisă și nici nu ar trebui să fie”, a declarat Musk.

Acesta a acuzat direct armata ucraineană de încălcarea regulilor companiei.

„Armata ucraineană a încălcat condițiile de utilizare a Starlink și l-a folosit pentru atacuri ofensive cu drone menite să ucidă oameni. Această posibilitate a fost eliminată săptămâna trecută”, a susținut miliardarul.

Musk a precizat că Starshield, versiunea militară a sistemului de comunicații prin satelit, este controlată de Guvernul Statelor Unite, care decide modul în care aceasta poate fi utilizată.

Consilierul prezidențial ucrainean Serhii Beskrestnov a respins acuzațiile, susținând că Ucraina nu poate utiliza, din punct de vedere tehnic, Starlink pentru atacuri cu drone pe distanțe medii și lungi.