Aproape fiecare al doilea copil din mediul rural al Republicii Moldova trăiește în sărăcie, iar la nivel național aproximativ unul din șase copii este afectat de sărăcie extremă. Potrivit unui raport al Biroului Național de Statistică, realizat cu sprijinul UNICEF, în anul 2025, 31,4% dintre copiii din țară trăiau sub pragul sărăciei absolute, iar 15,9% se aflau în sărăcie extremă. Situația este considerabil mai gravă în sate, unde 43,5% dintre copii sunt afectați de sărăcie, comparativ cu 18,9% în orașe.

Datele arată că sărăcia rămâne o problemă majoră pentru familiile cu copii, în special pentru cele din mediul rural și pentru gospodăriile numeroase.

Aproape un sfert dintre copiii de la sate trăiesc în sărăcie extremă

Potrivit BNS, în anul 2025, rata sărăciei extreme în rândul copiilor din mediul rural a ajuns la 22,7%, comparativ cu 8,7% în mediul urban.

Cu alte cuvinte, aproape unul din patru copii de la sate trăia sub pragul sărăciei extreme.

La nivel național, rata sărăciei absolute în rândul copiilor a fost de 31,4%, depășind ușor media de 31,1% înregistrată pentru întreaga populație.

Aproape șase din zece copii de la sate, afectați de sărăcie multidimensională

Situația devine și mai gravă atunci când sunt analizate nu doar resursele financiare, ci și condițiile de trai, accesul la servicii și alte lipsuri.

Potrivit raportului, 59,1% dintre copiii din mediul rural trăiau în sărăcie multidimensională, comparativ cu 11,5% dintre copiii din orașe.

La nivel național, indicatorul a constituit 35,8%.

Analiza mai arată că 32,7% dintre copiii din țară se confruntau simultan cu sărăcia multidimensională și lipsa conectării locuinței la sistemul public de canalizare.

Alți 31,5% trăiau în gospodării afectate de sărăcie multidimensională care utilizează lemnul, cărbunele sau alți combustibili poluanți pentru încălzire, iar 31% locuiau în gospodării în care cel puțin un membru nu beneficiază de asigurare medicală.

Familiile cu trei sau mai mulți copii sunt printre cele mai vulnerabile

Datele BNS arată că riscul de sărăcie crește odată cu numărul copiilor din gospodărie.

Astfel, 41,4% dintre copiii din familiile cu trei sau mai mulți copii trăiau în sărăcie absolută, față de 24,6% în gospodăriile cu un singur copil.

În cazul sărăciei multidimensionale, diferențele sunt și mai pronunțate: 47,8% pentru copiii din gospodăriile cu cel puțin trei copii, comparativ cu 27,5% în cele cu un singur copil.

Și situația profesională a părinților influențează nivelul de trai. În familiile în care ambii părinți sunt salariați, rata sărăciei copiilor este de 19,5%. În schimb, în gospodăriile în care cel puțin un părinte lucrează pe cont propriu, aceasta ajunge la 40,8%.

Familiile cu copii au venituri mai mici decât gospodăriile fără copii

În 2025, venitul disponibil mediu lunar al gospodăriilor cu copii a constituit 4.870,8 lei pentru o persoană, în timp ce în gospodăriile fără copii acesta a ajuns la 6.716,4 lei.

Diferența este de aproximativ 1.846 de lei lunar pentru fiecare membru al gospodăriei.

Principala sursă de venit a familiilor cu copii o reprezintă salariile, cu o pondere de 62,1%. Prestațiile sociale constituie 10,3% din veniturile acestora, iar transferurile primite de peste hotare contribuie cu încă 10%.