După campaniile electorale precedente, în care avertismentele despre amenințările Rusiei au ocupat un loc central în discursul guvernării, se conturează un scenariu asemănător și pentru viitoarele scrutine. Maia Sandu revine la tema pericolelor externe și susține că cea mai mare amenințare pentru următoarele alegeri din Republica Moldova va fi „războiul cognitiv”. Declarația a fost făcută în cadrul Moldova Security Forum de la Chișinău, unde șefa statului a avertizat că manipularea alegătorilor devine tot mai subtilă și mai greu de combătut.
Potrivit Maiei Sandu, odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale, manipularea opiniei publice și distribuirea informațiilor false devin tot mai ușoare.
„Cel mai mare pericol pentru următoarele alegeri din Republica Moldova, din punctul meu de vedere, este acel război cognitiv”, a declarat președinta.
Sandu susține că, deși atacurile cibernetice, finanțările ilegale și tentativele de corupere a politicienilor continuă să reprezinte amenințări, influențarea percepțiilor cetățenilor va deveni o problemă și mai dificilă.
„Cel mai mare risc pentru Moldova și pentru alte democrații va fi războiul cognitiv, pentru că devine mai subtil, nu va fi atât de evident”, a afirmat șefa statului.
Președinta a mai declarat că oamenii își pierd treptat încrederea în instituțiile statului și în procesele democratice, iar acest fenomen ar submina încrederea în societate.
Totodată, Maia Sandu a recunoscut că autoritățile nu dispun de suficiente instrumente pentru a combate eficient asemenea amenințări.
„Mă tem că nu avem suficient pentru a acționa eficient în acest sens”, a spus președinta.
În acest context, Sandu a precizat că autoritățile au încercat să discute cu reprezentanții platformelor de socializare despre combaterea dezinformării, însă aceștia au invocat libertatea de exprimare.
Declarațiile vin înaintea viitoarelor alegeri locale și prezidențiale. În campaniile trecute, guvernarea PAS a mizat pe sperierea cetățenilor cu pericolul rusesc și mesaje de tipul „dacă nu ne votați, vin rușii”.
