Pe 11 octombrie, un bărbat de 58 de ani a fost găsit fără viață în curtea propriei gospodării din Vulcănești. Pe corpul acestuia au fost depistate multiple leziuni provocate de mușcături de câine.
Sora bărbatului a alertat poliția după ce acesta nu i-a mai răspuns la telefon. Un vecin care a mers să verifice ce s-a întâmplat l-a găsit decedat.
În apropierea trupului se afla câinele victimei, din rasa Alabai. Potrivit primelor informații ale poliției, animalul și-ar fi atacat și sfâșiat stăpânul.
Corpul neînsuflețit a fost trimis la expertiza medico-legală pentru stabilirea cauzei exacte a decesului. Poliția a inițiat un proces penal pentru investigarea circumstanțelor tragediei.
