Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a adresat duminică seara, 18 octombrie, națiunii, după valul de proteste violente care a cuprins mai multe orașe. Liderul francez a anunțat că autoritățile ar putea interzice anumite manifestații pentru prevenirea unor noi confruntări, a cerut explicații privind eșecurile serviciilor de informații și a promis sancționarea celor implicați în distrugeri, relatează Le Monde.
În discursul transmis de la Palatul Élysée, Macron a condamnat violențele și a declarat că autoritățile vor lua toate măsurile necesare pentru protejarea orașelor, instituțiilor publice și magazinelor.
Potrivit președintelui, prefecții vor decide, în colaborare cu primarii, asupra măsurilor de securitate, inclusiv asupra eventualei interziceri a unor adunări publice.
Macron a cerut, de asemenea, Guvernului să analizeze deficiențele care au permis escaladarea violențelor, în special în ceea ce privește activitatea serviciilor de informații și capacitatea autorităților de a anticipa incidentele.
„Aștept răspunsuri clare și se va face deplină transparență”, a declarat președintele francez, precizând că ministrul de Interne a fost însărcinat să clarifice circumstanțele.
Liderul francez a acuzat grupări ale extremei stângi, cărora li s-ar fi alăturat infractori, că au provocat distrugerile. El a insistat însă că persoanele implicate în jafuri și incendieri nu trebuie confundate cu manifestanții care și-au exprimat pașnic nemulțumirile.
Macron a promis măsuri judiciare împotriva celor responsabili și sprijin pentru comercianții afectați. Începând de luni, premierul Sébastien Lecornu va coordona o celulă de criză pentru mobilizarea rapidă a ajutoarelor.
Președintele a recunoscut și nemulțumirile legate de creșterea costului vieții, în special de scumpirea carburanților, pe care a pus-o în legătură cu conflictul din Golful Persic.
Totodată, acesta a anunțat că Guvernul va începe în cursul săptămânii consultări cu elevii, studenții, profesorii și reprezentanții societății pentru identificarea unor soluții la problemele tinerilor.
În contextul viitoarelor alegeri prezidențiale, Macron a îndemnat populația la dezbatere democratică și manifestații pașnice, avertizând împotriva unei noi escaladări a violențelor.
Discursul vine după protestele de sâmbătă, care au provocat incendii, jafuri și distrugeri în numeroase orașe franceze. Manifestațiile au continuat și duminică, fiind raportate noi confruntări cu poliția la Paris.
