Am fost cu toții martorii unui episod grotesc și barbar.
După zeci de mesaje publice venite din partea mai multor politicieni și formatori de opinie despre tentativa de preluare a unei companii aviatice, după un adevărat „turneu” pe la televiziuni al fondatorului companiei, care a vorbit public despre presiunile la care este supus, hop! — năvălesc, simultan, toate structurile de forță.
Toate acestea se întâmplă exact în perioada în care, la Chișinău, este organizat Moldova Business Week — un forum dedicat oamenilor de afaceri, menit să promoveze Republica Moldova ca destinație atractivă pentru investiții și să transmită un mesaj despre un climat investițional stabil și predictibil.
Unde mai punem că premierul Tofan anunța, cu doar două săptămâni în urmă, un proces amplu de dereglementare și simplificare a cerințelor pentru mediul de afaceri din Republica Moldova, precum și controale mai rare, tocmai pentru a reduce presiunea asupra antreprenorilor și a încuraja investițiile?
Moldova Business Week, la fel ca apelurile telefonice date marilor oameni de afaceri din străinătate, devine absolut inutil atunci când un eveniment care durează o săptămână este încununat de percheziții, mascați și demonstrații de forță.
Epopeea devine cu atât mai penibilă și jalnică atunci când afli motivul — sau, mai bine spus, pretextul — acestor acțiuni: o pretinsă încălcare a legislației fiscale care ar fi avut loc în urmă cu aproximativ un deceniu, în 2016, iar termenul de prescripție este pe cale să expire.
Și tocmai în ultima clipă, înainte de expirarea acestuia, brusc sunt autorizate asemenea măsuri.
Adică, după aproape zece ani, și-au amintit că poate prin percheziții ar putea găsi acte și probe care să le demonstreze bănuielile.
Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns.
În această perioadă, cu siguranță nu mai există aproape nimic de găsit. Iar acțiunea brutală pare, în ochii multora, mai degrabă o demonstrație de forță și o formă de răzbunare pentru faptul că anumite persoane s-au opus cedării companiei în favoarea alteia — apărută recent, scoasă parcă din joben și despre care există suspiciuni de afiliere la persoana interesată.
„Emisarul”.
Cel de la care premierul cerea, potrivit declarațiilor făcute public, să îi fie transferate anumite atribuții asupra structurilor de forță.
Structurile de forță pe care le-am văzut acum înregimentate, toate, într-o adevărată execuție publică, chiar în toiul Moldova Business Week.
Și vorbim despre o companie cu o pondere semnificativă în economia Republicii Moldova, cu investiții declarate de peste un miliard de euro, cu activități și companii în mai multe state și cu aeronave noi achiziționate de la producători francezi — companie pentru care inclusiv președintele Franței ar fi oferit recent o diplomă de apreciere.
Acesta este climatul investițional pe care îl prezentăm lumii?
Republica Moldova — „poveste de succes”, țară care de ani de zile își propune să atragă investiții majore și să convingă companiile străine să vină aici.
Dar, în același timp, reușim performanța de a pierde companii cu investiții importante și mii de locuri de muncă, precum Fujikura din Japonia sau Coroplast din Germania.
Atunci când mesajul transmis investitorilor este „veniți și investiți”, iar imaginea care ajunge în aceeași săptămână în spațiul public este cea a mascaților care descind la companii, ceva nu se leagă.
Nu poți construi încredere prin frică.
Această demonstrație de forță, dacă va fi confirmat caracterul disproporționat sau politic al acțiunilor, nu face decât să întărească percepția alimentată inclusiv de declarațiile premierului Tofan despre cine controlează structurile de forță.
Și, astfel, ajungem de unde am pornit:
de la un stat capturat — la același stat capturat, doar că deja de alții.
Cel mai trist fapt în toată această poveste de groază — nicidecum una de succes — este că „partenerii” externi, europeni, nu par să aibă nimic de reproșat.
Deși, în trecut, în situații similare, au fost foarte vocali și implicați.
Iar această tăcere și acceptare tacită a situației riscă să afecteze nu doar actuala guvernare politică.
Afectează încrederea în însuși curentul pro-european, în valorile europene, în libertăți, în statul de drept și în ideea că instituțiile trebuie să fie independente și previzibile.
Pentru că exact atunci când aceste principii sunt puse la încercare, ele trebuie să fie apărate cel mai ferm.
Nu doar atunci când ne convine.
Pofta vine mâncând, spune un proverb național.
Iar atunci când poftele nu sunt curmate la timp, când nu sunt puse la locul lor și când puterea nu mai întâlnește limite, ele devin nesățioase.
Și periculoase.
Până ajung să devore totul în jur.
Lăsând în urmă doar ruine și oase.
Cum ați votat — așa și trăiți!