Parchetul Federal al Germaniei susține că ucraineanul Serhii Kuznețov, acuzat de sabotarea gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2 în 2022, a acționat la ordinul unor structuri de stat din Ucraina. Potrivit anchetatorilor germani, acestea ar fi comandat și coordonat operațiunea de sabotaj.
Informațiile au ieșit la iveală odată cu începerea procesului în instanță, pe 14 octombrie, la Hamburg, relatează „Reuters” la.
Postul german de televiziune „ZDF„, ai cărui jurnaliști au consultat rechizitoriul, precizează că, potrivit Parchetului Federal, structuri de stat ucrainene ar fi ordonat sabotajul și ar fi coordonat desfășurarea operațiunii.
Anchetatorii consideră că Kuznețov ar fi condus un grup de cetățeni ucraineni, din care făceau parte scafandri profesioniști și un specialist în explozibili.
Potrivit acuzării, participanții la operațiune ar fi închiriat iahtul cu vele Andromeda în orașul german Rostock, de unde au plecat spre Marea Baltică. În apropierea insulei daneze Bornholm, aceștia ar fi amplasat dispozitive explozive pe conductele de gaze.
Pe 26 septembrie 2022, exploziile au avariat trei dintre cele patru conducte ale sistemelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2.
Procurorii germani consideră că scopul operațiunii ar fi fost oprirea livrărilor de gaze rusești către Europa și reducerea veniturilor Rusiei, pe fondul războiului împotriva Ucrainei.
Ucraineanul este acuzat inclusiv de complicitate la o crimă de război
Serhii Kuznețov este pus sub acuzare pentru mai multe infracțiuni, inclusiv complicitate la o crimă de război. Parchetul german consideră sabotarea gazoductelor drept un atac asupra infrastructurii civile.
Kuznețov neagă orice implicare în operațiune. La prima ședință de judecată, acesta și-a exercitat dreptul de a păstra tăcerea.
Avocatul său, Nicola Canestrini, a cerut încetarea procesului, argumentând că gazoductele puteau fi considerate ținte militare legitime, întrucât generau venituri pentru Rusia în timpul războiului.
„Este ilegal să distrugi infrastructura agresorului fără să rănești nicio persoană?”, a întrebat avocatul.
Guvernul Ucrainei neagă, la rândul său, orice implicare în sabotarea gazoductelor Nord Stream.
