Guvernul a susținut prelungirea licențierii importurilor de grâu, porumb și floarea-soarelui până la 31 decembrie 2026. Anunțul a fost făcut la ședința din 28 octombrie. Potrivit Ministerului Agriculturii, măsura este necesară pentru a proteja fermierii moldoveni de importurile mai ieftine și de problemele legate de exportul recoltei.
Ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, a explicat că fermierii întâmpină dificultăți la vânzarea cerealelor din cauza aglomerației din porturile Giurgiulești și Constanța, dar și de pe canalul Sulina.
Din această cauză, o parte din recoltă rămâne în depozite, iar agricultorii nu reușesc să-și vândă producția la timp.
O altă problemă este scăderea prețurilor la produsele importate, în special la floarea-soarelui. Potrivit ministrului, acest lucru îi pune pe fermierii moldoveni într-o situație dificilă, atât pe piața internă, cât și la export.
Guvernul susține că analiza efectuată nu a demonstrat că licențierea ar provoca pierderi procesatorilor.
