Jurnalista Natalia Morari a reacționat la acuzațiile lansate de Independent.md și Veaceslav Balacci, care au publicat un presupus document dintr-un așa-zis dosar penal în care apare numele său. Anterior, și Deschide.md a publicat un material despre proiectul VOX Academy, fondat de jurnalistă. Morari susține că în spatele acestor atacuri s-ar afla SIS-ul Maiei Sandu și afirmă că aceleași persoane care o atacau în perioada lui Vlad Plahotniuc sunt folosite acum împotriva sa. Jurnalista i-a numit pe cei care o atacă „șesterci” și a anunțat că îi va acționa în judecată.

„În primul rând, asta e frumos. Aceleași trupe mediatice ale SIS-ului, care mă atacau și chiar mă linșau pe timpul lui Plahotniuc, sunt folosite de către SIS-ul Maiei Sandu pentru a mă ataca și linșa astăzi. Chiar și aceeași șesterkă, Veaceslav Balacci, a fost scoasă de la naftalină”, a scris Natalia Morari.

Potrivit ei, atacurile ar avea legătură cu faptul că a refuzat și continuă să refuze să tacă în fața abuzurilor celor aflați la putere.

„Știți care e diferența între noi? Că și pe timpul lui Plahotniuc, și pe timpul Maiei Sandu, eu nu am tăcut. Și voi continua să nu tac. Pe stăpânii voștri anume asta îi deranjează, că refuz să pasc în stână. Iar voi și atunci, și acum sunteți simple șesterci, folosite de către SIS pentru a-și satisface și proteja stăpânii”, a subliniat Morari.

Totodată, jurnalista a anunțat că va merge în instanță.

„Ne vedem în judecată, băieți. Știu că sperați să vă protejeze justiția vettinguită a Maiei Sandu, dar nimic nu e veșnic. Nici Plahotniuc al vostru nu a fost, nici Maia voastră nu va fi”, a transmis aceasta.