Armata Națională a actualizat datele privind incidentele din dimineața zilei de 3 octombrie: sistemele de supraveghere au detectat șase zboruri neautorizate în spațiul aerian al Republicii Moldova. Cinci aparate de zbor — trei rachete și două drone — au explodat după ce au căzut la sol, iar un alt obiect a traversat spațiul aerian al țării și a revenit ulterior în Ucraina.
Obiectul neidentificat a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova la ora 08:04, dinspre localitatea Udobnoe, regiunea Odesa, Ucraina, și s-a îndreptat spre Palanca. La ora 08:05, acesta a părăsit teritoriul Republicii Moldova în direcția Biliaivka, regiunea Odesa, anunță Ministerul Apărării.
Astfel, în dimineața zilei de 3 octombrie, sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale au înregistrat în total șase zboruri neautorizate.
