Un tânăr ucrainean, care susține că a fugit la rândul său din Ucraina, a publicat un videoclip pe TikTok în care le mulțumește cetățenilor Republicii Moldova pentru intervenția în cazul bărbatului urmărit de grănicerii ucraineni pe Nistru. Acesta afirmă că localnicii au dat dovadă de omenie și îi îndeamnă pe oamenii legii să-i tragă la răspundere pe cei doi grăniceri, pe care îi acuză că ar fi pus în pericol viața bărbatului.
„Dragi moldoveni, sunt ucrainean și vreau să mă adresez vouă. Probabil ați văzut cu toții videoclipul în care grănicerii ucraineni încercau să prindă un tânăr care fugea de război, spre libertate”, spune acesta la începutul înregistrării.
Tânărul susține că și el a părăsit ilegal Ucraina și afirmă că anterior a lucrat în poliție. Potrivit lui, persoanele care fug din țară pentru a evita mobilizarea sunt stigmatizate și tratate cu dispreț.
„Eu, la rândul meu, am fugit din Ucraina. Nu ni se oferă dreptul la cuvânt, nu suntem considerați oameni. Suntem numiți «ухилянти» (persoane care se eschivează de la mobilizare – n.r.)”, afirmă acesta.
Ucraineanul spune că a fost profund impresionat de reacția moldovenilor care au intervenit atunci când au auzit strigătele bărbatului aflat în apă.
„Voi, cetățenii Republicii Moldova, l-ați ajutat, l-ați salvat pe compatriotul meu. Vă sunt, fără îndoială, recunoscător pentru acest gest”, a declarat tânărul.
Acesta îi acuză pe cei doi grăniceri ucraineni că ar fi încercat să-l înece pe bărbat și cere sancționarea lor.
„Vreau să vă mulțumesc enorm pentru că ați dat dovadă de omenie. Avem încă multe de învățat de la voi, oameni extraordinari, cu suflet bun. Vă rog foarte mult să-i pedepsiți pe acești grăniceri, iar oamenii din Ucraina care judecă lucid vă vor susține”, a mai spus ucraineanul.
Amintim că incidentul a avut loc pe 15 octombrie, în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca. Doi grăniceri ucraineni au traversat ilegal frontiera Republicii Moldova cu o barcă cu motor, în timp ce urmăreau un cetățean ucrainean care încerca să treacă Nistrul înot.
În imaginile apărute pe rețelele sociale, mai mulți localnici moldoveni intervin în apărarea bărbatului. Martorii i-au acuzat pe grănicerii ucraineni că l-ar fi lovit cu o vâslă și ar fi încercat să-l țină sub apă. Aceste acuzații nu au fost confirmate oficial.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a confirmat trecerea ilegală a frontierei de către cei doi grăniceri, iar Procuratura a inițiat o urmărire penală în baza articolului 362 din Codul penal.
De cealaltă parte, autoritățile ucrainene au prezentat o versiune diferită. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Stat al Grănicerilor din Ucraina, Andrii Demcenko, bărbatul urmărit ar fi opus rezistență, iar barca grănicerilor ar fi fost împinsă spre malul moldovenesc din cauza unei defecțiuni a motorului și a apei puțin adânci.
Partea ucraineană a anunțat declanșarea unei anchete interne pentru examinarea acțiunilor patrulei de frontieră.
