La mai bine de două săptămâni de la atacul cibernetic asupra sistemelor statului, Maia Sandu a comentat incidentul după ședința Consiliului Național de Securitate. Președinta a invocat dezvoltarea inteligenței artificiale, a vorbit despre problemele sistemelor informatice și a anunțat crearea unui grup de lucru. Totodată, Sandu susține că au fost accesate datele a aproximativ 450.000 de cetățeni, față de cifra de 750.000 vehiculată anterior.
Declarațiile au fost făcute vineri, 6 noiembrie, după ședința Consiliului Național de Securitate (CNS).
Potrivit Maiei Sandu, ultimele evaluări indică aproximativ 450.000 de cetățeni ale căror date au fost accesate. Anterior, autoritățile vorbiseră despre 750.000 de IDNP-uri vizate. Persoanele afectate urmează să fie notificate de Agenția de Guvernare Electronică.
Președinta a explicat că atacatorii au profitat de deficiențele sistemului informatic administrat de AGE. Acesta verifica aplicația care solicita informațiile, dar nu și identitatea persoanei care le accesa sau dreptul acesteia de a consulta datele. Astfel, printr-o singură aplicație vulnerabilă au putut fi accesate registrele a cel puțin zece instituții.
Printre informațiile accesate s-au numărat date personale, informații despre rude, permise de conducere și coduri IBAN. Sandu a susținut că simpla cunoaștere a unui IBAN nu permite retragerea banilor din conturi. În același timp, a avertizat că informațiile sustrase ar putea fi folosite de escroci pentru a se prezenta drept angajați ai băncilor sau ai instituțiilor statului și a obține alte date confidențiale.
În ceea ce privește amploarea atacului, președinta a invocat dezvoltarea inteligenței artificiale, afirmând că un asemenea incident nu ar fi fost posibil în urmă cu un an.
După ședința CNS, Maia Sandu a anunțat că va fi creat un grup de lucru condus de premierul Vasile Tofan. Acesta va avea la dispoziție o lună pentru a propune soluții privind securitatea cibernetică. Peste trei luni, CNS urmează să evalueze progresele.
În pofida acestui eșec de amploare al sistemelor statului, președinta s-a arătat nemulțumită și de reacțiile politicienilor, criticând transformarea subiectului într-un „spectacol politic”.
