Iranul a avertizat duminică, 1 noiembrie, că un nou război cu Statele Unite ar putea dura mai mult decât conflictul precedent și că președintele american Donald Trump nu va putea decide când și în ce condiții se vor încheia luptele. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al armatei iraniene, Mohammad Akraminia, și vine la o zi după ce Trump a amenințat că SUA mai au una sau două ținte de lovit în Iran, relatează AFP, preluată de L’Orient-Le Jour.
„Un eventual nou război ar putea dura mai mult decât conflictul precedent, iar președintele american nu va fi în măsură să dicteze momentul sau condițiile încheierii acestuia”, a declarat Mohammad Akraminia, citat de televiziunea de stat iraniană.
Tot duminică, ministrul iranian al Apărării, Mehrdad Akhlaghi, a avertizat că orice nou atac asupra țării va primi un răspuns pe măsură, decisiv și cu efecte importante.
„Cei care lansează amenințări nu vor dicta amploarea, momentul sau consecințele răspunsului defensiv al Iranului”, a declarat oficialul.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Gardienilor Revoluției, Hossein Mohebbi, a avertizat că, în cazul unui conflict cu Statele Unite, răspunsul Iranului nu va fi limitat geografic.
Trump susține că SUA mai au una sau două ținte de atacat
Declarațiile vin după ce Donald Trump a afirmat sâmbătă, 31 octombrie, că Statele Unite au distrus capacitățile nucleare ale Iranului, dar că mai există câteva obiective militare de care Washingtonul trebuie să se ocupe.
„Le-am neutralizat capacitățile nucleare. Mai avem de rezolvat, aș spune, una sau două locații, dar putem face asta în zece minute”, le-a declarat Trump jurnaliștilor, la reședința sa din Florida.
Președintele american a făcut referire inclusiv la Pickaxe Mountain, un complex subteran din apropierea instalației nucleare de la Natanz, despre care există suspiciuni că ar fi folosit pentru depozitarea materialelor nucleare.
