Există momente în care un guvern îți spune că totul este sub control. Și există momente în care același guvern îți recomandă să-ți pregătești rucsacul, apa, conservele, lanterna, medicamentele și un plan de supraviețuire pentru următoarele 72 de ore. Republica Moldova pare să fi ajuns la al doilea moment. Campania „Moldova Pregătită”, lansată la 19 noiembrie 2026, ne propune să devenim o națiune rezilientă, pregătită pentru situații de criză. Programul este coordonat prin Centrul Național de Management al Crizelor și este conceput pentru trei ani.

Oficial, este vorba despre pregătirea populației pentru întreruperi de curent, lipsa apei, dezastre naturale, atacuri cu drone, pandemii și alte situații excepționale. Autoritățile spun că nu există o amenințare concretă care să fi determinat lansarea campaniei și că nu se pregătesc întreruperi planificate ale serviciilor publice.  Până aici, nimic absurd. Dimpotrivă, pregătirea populației este o obligație firească a unui stat responsabil. Dar există o întrebare pe care campania o ridică, chiar dacă nu o formulează explicit: De ce tocmai acum? Și pentru ce fel de viitor trebuie să ne pregătim?

Pentru că atunci când vorbești despre 72 de ore, nu vorbești doar despre o lanternă și o baterie externă. Vorbești despre capacitatea unei societăți de a funcționa atunci când mecanismele obișnuite ale statului nu mai funcționează. Iar Moldova nu trăiește într-un vid geopolitic. Trăiește lângă un război, într-o regiune în care securitatea europeană se negociază, iar interesele marilor puteri nu coincid întotdeauna cu interesele statelor mici.

Cele 72 de ore: cine se pregătește, de fapt, pentru ce?

Să fim sinceri: 72 de ore nu reprezintă o invenție a guvernării de la Chișinău. Este un reper folosit în numeroase strategii internaționale de protecție civilă. Ideea este simplă: în primele trei zile după o criză majoră, serviciile publice pot fi afectate, infrastructura poate avea probleme, iar echipele de intervenție trebuie să-și prioritizeze acțiunile. Dar aici apare partea interesantă.

Cetățeanului i se spune: Pregătește apă,alimente, medicamente, documentele, un rucsac și stabilește unde te întâlnești cu familia! Foarte bine. Dar eu aș mai adăuga câteva întrebări pentru guvernare:

  • Unde sunt adăposturile publice funcționale?
  • Care sunt spațiile de protecție civilă din fiecare localitate?
  • Cine verifică dacă spitalele au generatoare și combustibil?
  • Câte zile pot funcționa sistemele de alimentare cu apă fără electricitate?
  • Ce se întâmplă cu persoanele în vârstă, cu dizabilități sau cu familiile care nu au bani nici pentru provizii de o săptămână?
  • Cine coordonează evacuările și cum află oamenii ce trebuie să facă?

Pentru că nu poți construi reziliența unei țări doar distribuind cetățenilor o listă de cumpărături. Altfel, riscăm să ajungem la o nouă formă de descentralizare administrativă: statul gestionează conferințele de presă, iar cetățeanul gestionează supraviețuirea.

Bun. Dar unde ne ascundem în aceste 72 de ore?

Aici trebuie să abandonăm gluma și să vorbim serios. Nu există un singur loc în care trebuie să se ascundă toată populația. Locul sigur depinde de natura pericolului.

  • În cazul unui atac aerian sau al unei alerte privind drone: urmați instrucțiunile autorităților, intrați într-un adăpost sau într-o clădire solidă, departe de ferestre. Nu mergeți să fotografiați obiecte căzute și nu vă apropiați de resturi.
  • În cazul unei pene majore de curent: păstrați telefoanele încărcate, folosiți surse alternative de iluminat în siguranță și evitați improvizațiile electrice sau generatoarele în interior.
  • În cazul întreruperii apei: folosiți rezervele, respectați indicațiile privind potabilitatea apei și evitați consumul din surse neverificate.
  • În cazul evacuării: urmați traseele și instrucțiunile oficiale, luați documentele, medicamentele și rucsacul de urgență.
  • În cazul unui cutremur: protejați-vă în interior, departe de geamuri și obiecte care pot cădea, apoi evacuați numai când este sigur.

Iar după primele 72 de ore? Nu există un cronometru magic care, la expirarea lui, transformă criza în normalitate. Pot urma zile sau săptămâni de întreruperi, probleme logistice, dificultăți de aprovizionare sau evacuări. De aceea, pregătirea trebuie să includă și o strategie de comunicare familială, o rețea de sprijin între vecini și informații despre serviciile publice disponibile. Cele 72 de ore nu sunt un termen-limită al pericolului. Sunt o perioadă minimă de autonomie.

De ce tocmai acum? Geopolitica nu este o coincidență de calendar

Aici intrăm în zona care merită cea mai multă atenție. Republica Moldova se află într-un moment geopolitic complicat. Războiul din Ucraina continuă să influențeze securitatea întregii regiuni. Negocierile dintre Rusia, Ucraina și Statele Unite au cunoscut noi evoluții, inclusiv discuțiile de la Abu Dhabi din 10–11 noiembrie 2026. Aceste negocieri au produs progrese umanitare privind schimburile de prizonieri, dar nu au rezolvat problema teritorială și nici marile divergențe de securitate.

Trebuie însă să facem o distincție importantă: nu avem dovezi că Rusia, China și SUA desfășoară împreună o negociere trilaterală de pace în care decid soarta Moldovei. China are propriile interese și relații diplomatice în această ecuație, dar negocierile menționate sunt în principal între Rusia, Ucraina și SUA.

Cu toate acestea, întrebarea despre marile puteri este legitimă. Ce se întâmplă dacă o eventuală înțelegere privind Ucraina este însoțită de o nouă arhitectură de securitate europeană? Ce se întâmplă dacă Rusia încearcă să obțină concesii care depășesc granițele Ucrainei?

Și, mai ales, ce se întâmplă cu Republica Moldova?

Transnistria: miza pe care nu o putem ignora

Pe 10 noiembrie, Moldova 1 a relatat despre posibilitatea ca negocierile privind viitorul securității europene să atingă și problema trupelor ruse din stânga Nistrului.  Mai mult, pe 13 noiembrie au apărut relatări potrivit cărora Moscova ar fi avansat ideea federalizării Republicii Moldova, cu trei entități: Moldova, Transnistria și Găgăuzia.

Atenție: această informație provine din relatări de presă care invocă surse indirecte și nu reprezintă un acord confirmat sau o poziție oficială verificată a tuturor participanților la negocieri.  Dar simplul fapt că asemenea scenarii sunt discutate în spațiul public ar trebui să determine autoritățile de la Chișinău să comunice mult mai clar. Pentru că federalizarea impusă din exterior, cu mecanisme care ar putea permite unor structuri controlate de Moscova să blocheze deciziile statului, nu ar reprezenta o simplă reformă administrativă. Ar putea deveni o problemă de suveranitate. Iar Moldova trebuie să aibă un răspuns strategic înainte ca alții să-i scrie răspunsul.

Ce pregătește guvernarea PAS? Protecție civilă sau adaptarea la o nouă realitate geopolitică?

Aici trebuie să separăm trei lucruri.

Primul: pregătirea legitimă a populației.

Un stat care se învecinează cu Ucraina trebuie să fie pregătit pentru incidente militare, atacuri asupra infrastructurii, crize energetice, atacuri cibernetice și valuri de refugiați. Ar fi iresponsabil să nu facă acest lucru.

Al doilea: pregătirea instituțională.

Programul „Moldova Pregătită” nu este doar o campanie de rucsacuri. CNMC vorbește despre coordonarea a peste 70 de instituții și entități publice și a peste 300 de reprezentanți. Este o încercare de a construi un mecanism național de gestionare a crizelor.

Al treilea: mesajul politic.

Aici guvernarea are o problemă de comunicare. Nu poți cere populației să se pregătească pentru atacuri cu drone, întreruperi de energie și crize majore, iar apoi să te miri că oamenii întreabă dacă autoritățile știu ceva ce nu le spun. Dacă nu există o amenințare concretă, explică în detaliu de ce pregătești populația acum. Dacă există evaluări de risc, prezintă-le în limitele permise de securitatea națională. Dacă există scenarii de criză, explică-le. Pentru că transparența este cel mai bun antidot împotriva panicii și dezinformării. Și încă ceva: „Moldova Pregătită” este un program instituțional al statului, nu o strategie de partid în sens formal. Dar, evident, responsabilitatea politică pentru felul în care este implementat îi revine guvernării PAS.

Ce ar trebui să facă statul după cele 72 de ore? Aici se vede diferența dintre un guvern care pregătește o campanie de comunicare și un guvern care pregătește o țară.

Eu aș cere publicarea unui plan național cu următoarele componente:

  1. Adăposturi reale: inventarierea, verificarea și publicarea locațiilor spațiilor de protecție civilă.
  2. Continuitatea serviciilor: planuri concrete pentru electricitate, apă, spitale, comunicații și transport.
  3. Protecția populației vulnerabile: registre operaționale și mecanisme de ajutor pentru bătrâni, persoane cu dizabilități și familii fără resurse.
  4. Comunicare de criză: un sistem de alertare care funcționează și când internetul sau rețelele mobile sunt afectate.
  5. Plan de continuitate economică: aprovizionarea cu alimente, combustibil, medicamente și funcționarea instituțiilor.
  6. Scenariul geopolitic: o poziție clară privind neutralitatea constituțională, retragerea trupelor ruse din Transnistria, suveranitatea și parcursul european.

Și, mai ales, exerciții practice. Nu doar conferințe, bannere și fotografii cu rucsacuri.

Ironia supremă: cetățeanul trebuie să fie pregătit, dar este pregătit statul?

Să ne imaginăm următoarea situație. Un cetățean dintr-un sat își pregătește rucsacul. Are apă, conserve, lanternă, baterii și documente. În primele 12 ore cade curentul. În următoarele 24 de ore nu mai funcționează alimentarea cu apă. În următoarele 36 de ore, rețeaua de comunicații are probleme. În următoarele 48 de ore, omul încearcă să afle unde este cel mai apropiat punct de ajutor. Și atunci descoperă că nu știe unde este adăpostul, nu știe cine coordonează intervenția și nu are de unde să primească informații.

Dar are rucsacul!

Felicitări! Avem un cetățean rezilient într-un stat care încă își caută manualul de utilizare. Aceasta este ironia pe care guvernarea trebuie să o evite. Nu poți construi reziliența națională transferând responsabilitatea către gospodării. Statul trebuie să fie prima instituție pregătită, nu primul spectator care le spune oamenilor să-și pregătească lanterna.

Concluzia: nu trebuie să ne fie frică, dar trebuie să fim lucizi

Nu cred că lansarea programului „Moldova Pregătită” demonstrează existența unui plan secret de război sau că autoritățile cunosc o amenințare iminentă. Nu există suficiente dovezi pentru o asemenea concluzie. Dar cred că există motive serioase pentru care Republica Moldova trebuie să-și regândească securitatea națională. Suntem între un război care nu s-a încheiat, o Rusie care încearcă să-și mențină influența regională, o Ucraină care negociază supraviețuirea sa strategică, o Americă preocupată de propriile interese geopolitice, o Chină care urmărește să-și consolideze influența globală și o Europă care încearcă să-și definească noua arhitectură de securitate. În acest context, Moldova nu-și poate permite luxul naivității.

Dar nici luxul de a fi condusă prin frică.

Adevărata întrebare nu este dacă moldovenii au suficiente conserve pentru 72 de ore. Adevărata întrebare este dacă Republica Moldova are suficientă strategie pentru următorii 72 de ani.

Iar guvernarea PAS ar trebui să răspundă la câteva întrebări esențiale:

  • Ce scenarii de securitate ia în calcul pentru Republica Moldova în cazul unui acord de pace între Rusia și Ucraina?
  • Ce garanții există că viitorul Transnistriei nu va fi negociat peste capul Chișinăului?
  • Ce plan are statul pentru protejarea populației după primele 72 de ore?
  • Unde sunt adăposturile și infrastructura de protecție civilă?
  • Ce se întâmplă dacă o criză energetică, militară și informațională se suprapun?

Pentru că nu este suficient să-i spui cetățeanului să fie pregătit. Trebuie să-i spui și pentru ce îl pregătești, ce faci tu ca stat și cum arată ziua a patra. Iar dacă răspunsul este că totul este doar o măsură preventivă, atunci foarte bine. Să sperăm că singurul lucru care ne va lipsi după aceste 72 de ore va fi curentul la televizor, nu încrederea în stat.

Până atunci, pregătiți rucsacul. Dar nu vă uitați acasă și creierul. În vremuri geopolitice complicate, discernământul este cea mai importantă rezervă strategică.