Maia Sandu a comentat inițiativa celor 46 de deputați din opoziție care au cerut suspendarea sa din funcție. Președinta susține că unii politicieni sunt nemulțumiți de premiile internaționale pe care le-a primit și de schimbările din sistemul justiției.
„Sunt politicieni în Republica Moldova care sunt supărați de faptul că mai mulți oameni corupți din sistemul justiției au ieșit din sistem. Am văzut că sunt supărați pe faptul că am luat multe premii internaționale pentru eforturile mele, dar și ale dumneavoastră, de consolidare a democrației”, a declarat Maia Sandu.
Sandu a declarat că mulți dintre cei care au semnat documentul „fac jocul Moscovei”.
Amintim că, pe 29 septembrie, 46 de deputați din opoziție au inițiat procedura de suspendare a Maiei Sandu, acuzând-o, printre altele, de încălcarea Constituției, uzurparea puterii de stat și ingerințe în activitatea altor instituții.
Inițiativa nu a ajuns nici măcar pe ordinea de zi a Parlamentului. Joi, 5 noiembrie, președintele Legislativului, Igor Grosu, a anunțat că Biroul permanent a respins includerea documentului pe agenda ședinței plenare, calificând acuzațiile opoziției drept nefondate.
