Noile recomandări ale Uniunii Europene îi îndeamnă pe cetățeni să fie pregătiți să se descurce pe cont propriu în primele 72 de ore ale unei situații de urgență. Comisara europeană Hadja Lahbib a calificat această perioadă drept un standard internațional, însă un sondaj realizat în statele baltice arată că doar 8% dintre respondenți se consideră pregătiți pentru o eventuală criză.

Rezerve de alimente, apă și bani în numerar. Rucsacuri de urgență cu documente și medicamente, pregătite pentru o eventuală evacuare. Planuri de evacuare și abilități practice, precum prepararea hranei fără electricitate sau acordarea primului ajutor, relatează Euronews.

Acestea sunt principalele măsuri recomandate de Comisia Europeană pentru ca cetățenii să poată supraviețui pe cont propriu în primele 72 de ore ale unei situații de criză, atunci când atacurile cibernetice sau cele cu drone pot scoate din funcțiune infrastructura critică, iar dezastrele naturale pot perturba transportul și comunicațiile.

Cu toate acestea, puțini europeni sunt pregătiți pentru o criză neașteptată. Potrivit Barometrului pregătirii individuale pentru situații de criză în statele baltice 2026, realizat de Universitatea din Letonia, în cadrul căruia au fost chestionați locuitori din zece orașe europene, din opt țări membre UE din nordul și estul Europei, precum și din Islanda și Norvegia, doar 8% dintre respondenți se consideră suficient sau pe deplin pregătiți. Alți 44% intenționează să își îmbunătățească nivelul de pregătire în următoarele șase luni.

Cât de pregătiți sunt europenii în prezent

Capacitatea de a se descurca fără ajutor extern în primele 72 de ore ale unei crize este esențială. După cum a explicat pentru Euronews comisara europeană pentru egalitate, pregătire și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib, „acest lucru reduce presiunea asupra serviciilor de urgență și le permite să se concentreze asupra celor care au cea mai mare nevoie de ajutor”.

Cu toate acestea, Barometrul pregătirii individuale pentru situații de criză arată că, în fiecare dintre orașele analizate, cel puțin jumătate dintre locuitori se consideră nepregătiți. Coordonatoarea studiului, profesoara Ieva Birka, spune că rezultatele nu o surprind. Ceea ce o îngrijorează este faptul că situația nu se schimbă.

„Niciodată nu s-a vorbit atât de mult despre pregătirea pentru situații de criză: există broșuri naționale, recomandări ale UE, o reflectare constantă a subiectului în mass-media. Cu toate acestea, nivelul real al rezervelor materiale din gospodării nu crește”, a explicat Birka.

În toate orașele analizate, doar 31% dintre respondenți au acasă suficiente rezerve de apă potabilă pentru cel puțin 72 de ore, iar la locul de muncă această pondere este de 25%. Aproximativ 50% consideră că dispun de suficienți bani în numerar, iar 71% sunt convinși că au destule alimente. Deși 73% au o trusă de prim ajutor, doar 38% dețin un aparat radio AM/FM funcțional, alimentat cu baterii.

Potrivit cercetătoarei, diferențele dintre orașe reflectă în mare măsură cât de apropiată este percepută amenințarea unui atac. Vilnius este singura capitală în care persoanele care se consideră nepregătite reprezintă o minoritate, în condițiile în care 67% dintre locuitori percep un eventual atac drept o amenințare serioasă.

Totuși, Birka subliniază că „percepția unei amenințări apropiate nu înseamnă că oamenii și-au făcut toate rezervele necesare”.

„Chiar și la Vilnius, doar aproximativ un sfert dintre respondenți aveau rezerve de apă pentru trei zile”, a adăugat ea.

Mulți europeni nu își permit să se pregătească pentru o criză

„Pregătirea pentru situații de criză nu trebuie neapărat să fie costisitoare”, a declarat Hadja Lahbib. Potrivit acesteia, măsuri simple, precum menținerea unor legături sociale puternice și asigurarea unor lucruri de bază — alimente, apă și o lanternă — pot face o diferență majoră.

În realitate însă, multe familii nu își permit nici măcar aceste pregătiri.

O familie formată din patru persoane are nevoie de 36 de litri de apă pentru trei zile, alimente neperisabile, un aparat radio cu baterii, o trusă de prim ajutor, medicamente și bani în numerar.

Potrivit profesoarei Birka, în capitalele statelor baltice, aceste produse de bază costă aproximativ 100–150 de euro. Un kit complet pentru situații de urgență, care include și saci de dormit sau corturi, poate depăși 300 de euro.

Iar dacă sistemul de încălzire nu mai funcționează, situația devine și mai complicată.

„Dacă nu aveți un șemineu, singurele alternative sunt generatoarele sau stațiile portabile de alimentare cu energie, care costă cu sute de euro mai mult”, a explicat cercetătoarea.

Aproximativ 30% dintre participanții la sondaj au declarat că au nevoie de sprijin financiar pentru a se pregăti corespunzător.

„Sprijinul trebuie să fie direcționat către cei care au nevoie, nu acordat uniform tuturor”, a subliniat Birka. Ea a propus oferirea unor vouchere sau kituri de urgență gata pregătite pentru gospodăriile cu venituri mici, distribuite prin intermediul primăriilor și serviciilor sociale.

Întrebată dacă Uniunea Europeană ar putea finanța astfel de măsuri, Hadja Lahbib a declarat că Executivul comunitar a lansat „un studiu comportamental pentru a înțelege mai bine nivelul de pregătire al grupurilor cu venituri reduse”. Rezultatele sunt așteptate anul viitor.

Când pregătirea pentru situații de urgență depinde de ajutorul altora

Problema nu se rezumă doar la bani.

Un raport din 2026 al Forumului European al Persoanelor cu Dizabilități, care citează date ale ONU, arată că 91% dintre persoanele cu dizabilități din Europa nu au un plan personal de acțiune în caz de dezastru, iar 43% nu se pot evacua fără ajutor.

Existența unor sisteme de avertizare timpurie accesibile reduce această pondere la 22%. Cu toate acestea, doar 10% dintre persoanele cu dizabilități primesc informații despre riscuri în formate accesibile, precum alfabetul Braille sau limbajul semnelor.

Deși sondajul nu conține date separate despre persoanele cu dizabilități sau despre cele care depind de dispozitive de asistență, Ieva Birka consideră că acest aspect nu trebuie ignorat.

„Este important să ne amintim că, pentru aceste grupuri, autonomia depinde de alte persoane. Prin urmare, și cei care le îngrijesc trebuie să fie pregătiți”, a explicat cercetătoarea.

Comisia Europeană recomandă ca evacuarea, transportul și centrele de cazare temporară să fie accesibile tuturor și adaptate diferitelor necesități. Persoanele cu dizabilități ar trebui implicate direct în elaborarea planurilor de urgență.

Totodată, angajații serviciilor de intervenție trebuie instruiți să comunice eficient cu persoanele vulnerabile, să le identifice necesitățile și să le ofere sprijin adaptat.

Birka insistă ca aceste măsuri să fie incluse în planurile naționale și municipale pentru situații de urgență, nu tratate ca „un element opțional”.

Printre soluțiile propuse se numără elaborarea unor planuri individuale de urgență, crearea unor rețele de sprijin, registre voluntare ale persoanelor care au nevoie de asistență, surse de alimentare electrică de rezervă pentru echipamentele medicale și dispozitivele de asistență, precum și asigurarea unor proceduri de evacuare accesibile.

Pregătirea pentru crize are și o dimensiune psihologică

Pentru o parte a populației, principalul obstacol nu este lipsa banilor, ci teama de a se gândi la o posibilă situație de criză.

La Vilnius, unde amenințările sunt percepute ca fiind deosebit de apropiate, 42% dintre respondenți au indicat dificultatea psihologică de a aborda acest subiect drept principalul impediment în calea pregătirii.

„Mai multe pliante nu vor elimina acest decalaj”, a declarat Birka, subliniind că simpla furnizare a unor informații suplimentare nu este suficientă.

„Oamenii își doresc asigurări mai clare din partea guvernelor că există un plan, că situațiile de criză vor putea fi gestionate și că, dacă cetățenii își îndeplinesc partea lor de pregătire, statul, sistemele de protecție civilă, serviciile de urgență și armata își vor îndeplini, la rândul lor, responsabilitățile”, a explicat ea.

În opinia cercetătoarei, elementul decisiv este sprijinul practic. Acesta presupune planuri concrete de acțiune și o mai bună informare a populației la nivelul comunităților locale și al cartierelor.

Metodele de comunicare trebuie adaptate publicului: de la videoclipuri scurte pentru generațiile tinere până la materiale tipărite pentru persoanele în vârstă.

Aceleași recomandări, dar niveluri diferite de pregătire

Recomandările Comisiei Europene nu sunt obligatorii pentru statele membre.

„Statele membre au fost implicate în toate etapele. Totuși, UE nu poate garanta că toți cetățenii vor fi pregătiți în aceeași măsură. Aceasta este responsabilitatea fiecărui stat membru”, a declarat Hadja Lahbib.

În consecință, europenii riscă să fie pregătiți foarte diferit pentru eventualele crize, iar decalajele deja existente între statele membre s-ar putea adânci.

Potrivit profesoarei Birka, monitorizarea sistematică a progreselor, atât de la o țară la alta, cât și de-a lungul timpului, ar putea arăta cât de serios tratează guvernele naționale recomandările Uniunii Europene.

Coordonatoarea studiului a îndemnat UE să elaboreze indicatori comuni și să desfășoare periodic sondaje comparabile, bazate pe obiective clare și măsurabile. Un exemplu ar fi monitorizarea numărului de gospodării care dispun de rezerve de apă pentru cel puțin trei zile.

„Standardele comune de măsurare și raportare ar face progresele vizibile și ar crea o presiune constructivă, care să stimuleze îmbunătățirea situației”, a concluzionat Birka.