Fondul Monetar Internațional atrage atenția că programul „Prima Casă”, extins în 2024 de Guvernul Recean, ar fi devenit prea generos și ar contribui la presiunea asupra pieței imobiliare. În raportul privind politicile macroprudențiale ale Republicii Moldova, FMI notează că programul de stat pentru procurarea locuințelor „alimentează” evaluările deja ridicate de pe piața imobiliară. Instituția menționează că unele scutiri și lacune din cadrul actual, inclusiv programul „Prima Casă”, relaxează standardele de creditare într-o perioadă în care creditarea ipotecară crește rapid.

FMI amintește că, prin modificările adoptate în iulie 2024, eligibilitatea programului a fost extinsă, valoarea maximă a locuinței eligibile a crescut de la 1 milion la 2,5 milioane de lei, iar garanția de stat a fost majorată de la 50% până la 70%.

Cu alte cuvinte, statul a făcut creditul mai ușor de accesat, dar efectul secundar este că cererea mai mare poate împinge prețurile în sus. Iar pentru familiile cu venituri mici și medii, locuințele riscă să devină și mai greu de cumpărat.

FMI recomandă ca programul „Prima Casă” să fie adus sub regulile generale aplicate creditării, inclusiv limitele privind gradul de îndatorare, raportul dintre credit și valoarea locuinței, garanțiile de stat și modul de calcul al veniturilor.

Amintim că, în primăvara anului 2024, înainte de alegerile prezidențiale, premierul de atunci Dorin Recean a prezentat Programul „Prima Casă Plus”, inițiat de șefa statului Maia Sandu, care a candidat la scrutin. Atunci, Recean se lăuda că programul oferă mai multe oportunități pentru ca tinerii și familiile din Republica Moldova să-și poată achiziționa o locuință în condiții avantajoase.

Totuși, la a distanță de 2 ani, programul a ajuns la limită. De la 1 aprilie 2026, nu mai sunt acceptate cereri de finanțare pentru acordarea compensațiilor în cadrul Programului de stat „Prima Casă” după ce a fost atinsă limita alocațiilor prevăzute în bugetul de stat.