Pe fondul intensificării atacurilor cu drone cu rază lungă de acțiune care destabilizează sectorul energetic al Rusiei, gigantul de stat Gazprom a bătut palma зu Ministerul Apărării de la Moscova. Scopul: crearea unor grupuri mobile de asalt și apărare formate din voluntari, gata să protejeze conductele și rafinăriile în regim de rezervă militară.
O investigație publicată de publicația independentă Ekho, care citează documente interne ale companiei, dezvăluie o nouă strategie disperată a Moscovei de a securiza obiectivele strategice fără a disloca trupe active de pe frontul din Ucraina. Gazprom, „perla coroanei” energetice ruse, își va asuma direct finanțarea acestor unități speciale de voluntari, transmite Adevarul.
Salarii de lux pentru vânători de drone
Conform acordului, angajații sau voluntarii care doresc să se alăture acestor grupuri mobile de tragere vor trece printr-o selecție riguroasă, urmată de două luni de instruire militară intensivă. Ulterior, aceștia vor semna contracte pe trei bani cu rezerva de mobilizare a Rusiei.
Documentele arată că mecanismul este extrem de atractiv din punct de vedere financiar pentru cetățenii ruși.
Pe perioada instrucției sau a misiunilor, voluntarii își păstrează salariul mediu de la locul de muncă civil și primesc o plată lunară suplimentară de la Gazprom în valoare de 200.000 de ruble (aproximativ 2.560 de dolari), la care se adaugă soldele oferite de Ministerul Apărării.
Compania asigură trei mese pe zi, echipament militar, asigurare de viață, asistență medicală gratuită și transport gratuit către centrele de antrenament.
Contractele inițiale pot fi prelungite în funcție de vârstă, limita superioară fiind de 52 de ani pentru soldați, 57 de ani pentru ofițerii juniori și 62 de ani pentru ofițerii superiori.
Militarii din aceste unități nu vor fi considerați personal activ de război, ci rezerviști repartizați exclusiv pentru paza infrastructurii critice în regiunea în care a fost semnat contractul.
Bonus pentru fiecare dronă doborâtă
Modelul nu este nou în Rusia. Inițiative similare au fost deja implementate în regiunea Leningrad, unde autoritățile locale oferă o primă unică la semnare de 250.000 de ruble și o bonificație de 100.000 de ruble (aproximativ 1.280 de dolari) pentru fiecare dronă ucraineană doborâtă de voluntari.
