Anchetatorii au stabilit noi detalii în cazul macabru de la Dănceni, raionul Ialoveni, unde au fost descoperite fragmente de corp uman. Potrivit Poliției, cele două cadavre aparțin unor persoane de sex feminin.

Conform constatărilor preliminare, una dintre victime avea între 20 și 30 de ani, iar cealaltă între 60 și 70 de ani. În continuare, polițiștii desfășoară acțiuni pentru identificarea acestora și verifică dacă între cele două femei exista o legătură de rudenie.

Autoritățile fac din nou apel către cetățeni. Persoanele care au rude, prieteni sau cunoscuți dispăruți și a căror dispariție nu a fost anunțată Poliției sunt rugate să apeleze de urgență Serviciul 112. Potrivit anchetatorilor, orice informație poate contribui la identificarea victimelor și la avansarea investigației.

Rămășițele umane au fost descoperite în după-amiaza zilei de duminică, după ce un pescar a observat ceva suspect în iazul din Dănceni și a alertat Poliția. Cercetările continuă pentru a stabili identitatea victimelor, cauza decesului și toate circumstanțele în care acestea au ajuns în apă.