Fermierii protestatari au fost chemați miercuri la Cotroceni, unde au aflat că problemele lor ar urma să fie discutate de viitorul guvern, despre care li s-a transmis că se va forma „în câteva zile”. Fără soluții concrete după întâlnirea cu un consilier al președintelui Nicușor Dan, agricultorii s-au întors în Piața Victoriei și amenință că, dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate, își vor muta protestul la Bruxelles.
Delegația protestatarilor s-a întâlnit miercuri, la Palatul Cotroceni, cu Cristi Roșu, consilier al președintelui Nicușor Dan. „Au zis că puterea este la Guvern, puterea rămâne în mâna guvernanților și noi dăm faliment”, a declarat Gheorghe Dănulețiu, cunoscut drept Ghiță Ciobanul, transmite Spotmedia.
Acesta susține că reprezentantul Administrației Prezidențiale le-a spus fermierilor că, până la instalarea unui guvern cu puteri depline, nu pot fi luate măsuri pentru rezolvarea problemelor ridicate de ei. „Consilierul ne-a spus că, după ce se formează noul guvern, o să ia legătura cu noi. În câteva zile se va forma un nou guvern”, a afirmat Ghiță Ciobanul.
După întâlnirea de la Cotroceni, reprezentanții fermierilor au revenit în Piața Victoriei, pentru a discuta cu ceilalți protestatari și a decide dacă vor continua manifestația.
„Am venit să salvăm Miorița din România”
Ionică Sterp, unul dintre liderii crescătorilor de ovine, spune că fermierii se consideră ignorați de autorități și iau în calcul să-și mute protestul la Bruxelles. „Suntem bătaia de joc a autorităților! Ne-am liniștit un pic acum. Dacă nu se iau măsuri, ne-am gândit să mergem cu patru-cinci autocare la Bruxelles, să le spunem problemele noastre. Să le spunem că am venit să salvăm Miorița din România”, a declarat acesta.
Fermierii așteptau inițial miercuri dimineață un răspuns de la Guvern, după ce cu o zi înainte depuseseră la Registratură o listă cu 16 revendicări. Între timp, o delegație a fost chemată la discuții la Cotroceni.
Principala solicitare este redeschiderea urgentă a exporturilor de ovine, fără restricții de comercializare. Crescătorii cer și ca animalele să nu mai fie ucise în cadrul măsurilor luate pentru combaterea focarelor de boală.
Pe listă se mai află trecerea ANSVSA în subordinea Ministerului Agriculturii, eliminarea taxelor pentru acțiunile sanitar-veterinare obligatorii, despăgubirea fermierilor cărora statul le limitează posibilitatea de a-și vinde animalele și acordarea unor compensații pentru pajiștile afectate de secetă.
Oierii solicită și modificarea Legii vânătorii, eliminarea interdicției de pășunat din perioada 6 decembrie–23 aprilie și scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate.
Bilanțul după protestul fermierilor: 6 persoane reținute, zece jandarmi răniți şi amenzi de 46.000 de lei

Protestul fermierilor și crescătorilor de animale din 15 septembrie, organizat în Piața Victoriei, a început cu revendicări legate de situația din zootehnie și s-a încheiat cu intervenția jandarmilor. După ce o parte dintre participanți au intrat în conflict cu forțele de ordine, zeci de persoane au fost duse la secțiile de poliție, iar anchetatorii au decis ulterior să rețină șase dintre ele, transmite Adevarul.
Acestea sunt cercetate pentru faptele comise în timpul incidentelor și urmează să fie prezentate Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă. Printre acuzațiile formulate se numără tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj.
Celelalte persoane conduse la secții au fost verificate de polițiști, iar pentru fiecare caz au fost stabilite măsurile legale corespunzătoare.


În urma intervenției polițiștilor și jandarmilor au fost deschise trei dosare penale pentru fapte de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare publică, distrugere, precum și pentru portul sau folosirea de obiecte periculoase.
În ceea ce priveşte faptele contravenţionale, au fost aplicate, până la acest moment, 24 de sancţiuni, în valoare totală de 46.000 de lei.
Pe timpul protestului, echipajele medicale au acordat sprijin pentru 32 de persoane care au prezentat diverse stări de rău, respectiv lipotimie, dureri toracice, ameţeli, iar 9 persoane au fost transportate la unităţi medicale.

