Activistul Vlad Bilețchi susține că Dumitrița Statnic, sora deputatei PAS Doina Gherman, a început să avanseze în funcții la Aeroportul Internațional Chișinău după ce PAS a preluat guvernarea.

Potrivit documentului prezentat de Bilețchi, până la venirea PAS la putere, Statnic ar fi ocupat funcții precum agent pentru deservirea pasagerilor VIP, dispecer-casier, dispecer pentru taxe aeroportuare și referent.

Ulterior, aceasta ar fi fost promovată succesiv în funcțiile de specialist principal, inspector principal, șefă adjunctă de departament, șefă a Departamentului administrativ și șefă a Departamentului tehnic.

Bilețchi susține că, în 2021, când Aeroportul era gestionat de Avia Invest, adică de Ilan Șor, Dumitrița Statnic ar fi avut un venit salarial anual de 154.620 de lei, adică aproximativ 12.885 de lei lunar. În 2025, potrivit ultimei declarații publicate, venitul salarial anual ar fi ajuns la 562.646 de lei, echivalentul a aproape 46.900 de lei pe lună.

Activistul pune sub semnul întrebării și formările profesionale invocate anterior de Doina Gherman. El afirmă că trei dintre cursurile menționate în CV ar fi avut împreună o durată de doar zece zile.

„Doar zece zile din 2022 sunt suficiente pentru a deveni șefă de departament în 2026?”, a scris Bilețchi.

Anterior, Doina Gherman a respins acuzațiile și a declarat că sora sa lucrează la Aeroport din 2012, cu mult înainte de apariția PAS. Deputata a susținut că aceasta a avansat treptat, pe parcursul a 14 ani, și că are formări profesionale în aviație, inclusiv în drept aerian internațional, precum și un master în administrație publică.

Gherman a calificat criticile drept „linșaj mediatic” și a afirmat că sora sa este vizată doar pentru legătura de rudenie cu un politician PAS.